cranț¹ i [At: CADE / E: fo] Cuvânt care imită: 1 Zgomot produs de dinții care ronțăie ceva uscat. 2 Zgomot produs de șcrâșnirea dinților. 3 Zgomot produs de dinți din cauza frigului. 4-5 (Pan) Scârțâit produs de cheie în broasca ușii sau în lacăt. 6 (Pan) Zgomot al foarfecelor când taie.

cranț² sn [At: BOCEANU, MEH. / Pl: ~uri / E: ger Kranz „cunună”] (Reg; mpl) Bucăți de lemn cioplite între care se pune pământ spre a se forma zidul unei clădiri.

CRANȚ interj. (se folosește pentru a reda zgomotul produs la strivirea unui obiect sau corp tare). /Onomat.

cranț, V. cronț.

cronț și cranț (est) și ronț (vest și sud) interj. care arată huĭetu dinților care rod orĭ mănîncă lucrurĭ uscate.

cranț interj.

cranț (-țuri), s. n. – Scîndură ordinară, pentru făcut pereți. Germ. Kranz „coroană” (DAR).

cranț, cranțuri, s.n. (reg.; la pl.) paiente, bucăți de lemn cioplite ce se bat pe stâlpi așezați față în față la 40 cm depărtare; între rândurile de paiente se pune pământ pentru formarea zidului unei case de țară.

cranț, cranțuri, s.n. (reg.) Lăcașul în care sunt așezate pietrele morii de apă; veșcă. – Et. nec.