Definiția cu ID-ul 914351:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CRÎNG, crînguri, s. n. 1. Pădurice de arbori tineri și de lăstari. Intr-un crîng ce-l vezi, ca-n vis, Stins mijind spre zări de lume, E o zină fără nume Cu ochi mariun cer deschis. TOMA, C. V. 140. Nu voia să asculte nici la păsărelele ce ciripeau... nu căuta nici la floricelele ce se ascundeau prin desișurile crîngurilor. ISPIRESCU, L. 58. E-un miros de tei în crînguri, Dulce-i umbra de răchiți, Și sîntem atît de singuri Și atît de fericiți! EMINESCU, O. I 210. Prin crînguri tăcute Apa-i răcoroasă, Frunza e umbroasă. TEODORESCU, P. P. 435. ♦ Loc acoperit cu arbuști, cu tufe; tufăriș, desiș. Către seară cînd el cîntă, glasul lui tremurător Mînă somnul în spre crîngul de tufani de iasomie, Unde mii de păsărele stau s-adoarmă printre flori. D. ZAMFIRESCU, la MACEDONSKI, O. IV 52. 2. (Rar, determinat prin «al cerului») Boltă cerească, firmament. S-au dus sub crîngul cerului. SBIERA, P. 91. Și noi ne-am luat Din conac în conac, Pe cai de olac, Pe crîngul cerului, Pe fața pămîntului. SEVASTOS, N. 100.