1) covríg m. (rus. kovrig și -iga, pîne rătundă, vsl. kovriga, cerculeț, d. turc. kyvryk, kyvrak, sucit, încovoĭat; bg. kovrig; ung. [d. rom.] kovrics. V. covrag). Cerculeț de cocă fert și apoĭ copt (să nu se confunde cu colacu, care e din aluat și împletit). A te face covrig, a te încovriga (de frig, de frică). A ajunge la covrigĭ, a ajunge să mănîncĭ numaĭ niște covrigĭ în loc să aĭ un prînz gospodăresc, a sărăci, a da faliment. A scoate la covrigĭ, a duce la faliment.