3 intrări

16 definiții

costéi2 sn vz coștei2

costéi1 sn vz coștei1

costéĭ m. (rudă cu costreĭ și cu rus. kostérĭ, neghină). Pir, o plantă. V. pir.

coștéi2 sn [At: ECONOMIA, 55/18 / Pl: ~ev/ E: ucr кoщили] (Reg) 1 Coșar din nuiele, de păstrat porumbul știuleți Si: (reg) sâsâiac, porumbar. 2 (Reg) Porumb.

coștéi3 sn [At: ȘEZ. XXIII, 43 / Pl: ~ee / E: ns cf coștei2] (Reg) 1 Săculeț de pânză în care se pune făină. 2 Dos de pernă. 3 Față de pernă. 4 Coșuleț în care se pune brânza de oaie.

coștéi4 sm vz căștei

coștei1 sn [At: DOSOFTEI, V. S. 66/2 / V: cost~, coster, ~eai / Pl: ~ee / E: mg kastély, bg къщтa[1]] (Mgî) 1 Castel. 2 Culă. 3 Fort. 4 Turn de cetate.

  1. etimonul bg corect ortografiat este къща Ladislau Strifler

coștéi, coștéie, s.n. (reg.) 1. castel, fort, turn de cetate. 2. săculeț de pânză.

coștéĭ n., pl. eĭe (ung. kastély, castel). Trans. Castel. Buc. Săculeț: zece coșteĭe de malaĭ (Marian, Nunta, 757). Mold. Mică față de pernă: spre rugăcĭune (Jidanu) cu cărțile în coșteĭu alb de pînză. (Sadov. VR. 1908, 5, 170). Pungă de hîrtie de luat marfă (de ex., un kg. de orez) de la băcălie.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

coștei în BL, IV, p. 75, am pus la îndoială explicația prin magh. kastély a cuvântului coștei „casă”, întâlnit în județul Ialomița (era vorba de casele salariaților unui moșier), și am propus să se aibă în vedere și bg. къща „casă”. L. Tamás (p. 276) a respins această apropiere. Constat acum prezența lui coștei „hambar pentru porumb” în comuna Hideaga din Maramureș (Lex. Reg, I, p. 23) și sensul întîlnit în Ialomița nu-mi mai pare atît de aberant. Cînd s-au construit casele de locuit s-au construit și magaziile. În satele care foloseau cuvîntul așa cum l-am cunoscut eu erau destui coloniști ardeleni, ceea ce se poate vedea și după o serie de paralelisme lexicale. De exemplu foc „vatră” (BPh., V, p. 164) apare și în Făgăraș (Lex. reg. X, p. 91); flaner (BPh., ib.) e cunoscut în Transilvania, iar după Tamás ar fi de origine maghiară (vezi și un flanel în „România libera”, 23.III.1967, p. 3, col. 5).

coștéi, coșteie, (coștui), s.n. – (reg.) Construcție din nuiele sau scânduri pentru depozitarea porumbului; coșar, cotarcă (ALRRM, 1971: 402): „Că la gazde-am văzut cai, / Și coșteie cu mălai. / Tu, mândruț, de-acele n-ai” (Bilțiu, 2006: 193). – Din ucr. kosili (MDA); din coș „coșar” + suf. -tei (Graur, Loșonți).

coștéi, -eie, (coștui), s.n. – Construcție din nuiele sau scânduri pentru depozitarea porumbului; coșar (ALR 1971: 402). – Din ucr. koșili (MDA).

COȘTEI subst. ard. „castel”, cf. ung. kastely „castel”. 1. – b., ard. (RA V 381). Cf. Coștilu s. (Mar). 2. Coștila m-te.

Intrare: coștei
substantiv neutru (N65)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular coștei coșteiul
plural coșteie coșteiele
genitiv-dativ singular coștei coșteiului
plural coșteie coșteielor
vocativ singular
plural
Intrare: costei
costei
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: Coștei
Coștei nume propriu
nume propriu (I3)