SÂNZIANĂ, sânziene, s. f. 1. (Bot.; mai ales la pl.) Numele a trei specii de plante erbacee: a) drăgaică; b) (și în sintagma sânziene albe) plantă erbacee cu frunze lanceolate dispuse în formă de rozetă și cu flori albe (Galium mollugo); c) mică plantă erbacee cu flori albe (Galium rotundifolium). 2. (La pl.) Numele popular al sărbătorii creștine celebrate la 24 iunie; Drăgaică. 3. (La pl.) Iele. [Pr.: -zi-a-. – Var.: (reg.) sâmziană, sâmzâiană s. f.] – Lat. sanctus dies Johannis.

sânziană sf [At: LB / V: (pop) sâm~, ~zâi~, sin~, (înv) sâmi~, sâmzăană sf, sumzâiene, sâmzenii, sâmziene sfp, sâmzoiană sf, sâmzuiene, sânjene^[1], ~juoane sfp, ~nti~, (reg) ~zăi~, sânzâiene, sânzelenii sfp, ~zene sfp, ~zenie sf, ~an sm, ~zui~ sf, sânzuiene^[2] sfp, sunzuiană, surziană sf / P: ~zi-a~ / Pl: ~iene, (reg) ~ieni / E: ml sanctus dies Johannis] 1 (De obicei lpl) Numele popular la sărbătorii religioase celebrate la 24 iunie Si: drăgaică (1), nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. 2 (Pex) Zilele care precedă sau care urmează imediat după sânziene (1), simbolul verii și al florilor. 3 (Îs) Nopți (sau noaptea) de ~ Șir de nopți (sau noapte) din preajma sărbătorii de sânziene (1) când, potrivit credinței populare, se produce o liniște deplină în natură, animalele fac sfat și capătă darul vorbirii etc. 4 (Reg) Coroană de flori de sânziene (5) care se pune pe case sau pe grajduri în noaptea precedentă zilei de sânziene (1). 5 (Șîc ~iene galbene, floarea-~ntienii) Plantă cu tulpina rigidă, cu frunzele ovale, acoperite pe fața interioară cu peri, cu flori plăcut mirositoare, galben-aurii, dispuse în inflorescențe, care, conform credințelor, ar avea proprietatea de a închega laptele și de a aduce noroc și belșug Si: drăgaică (14), (reg) sânzănioară (1), smântânică, floarea-lui-Sântion (Galium verum). 6 (Șîc ~-albă) Plantă din familia rubiaceelor, cu tulpina robustă, cu frunze ovale, așezate câte 8 și flori albe dispuse în panicule Si: drăgaică, (reg) floarea-sântenii, sânzănioară (2), smântânică, floarea-lui-Sântion, (reg) beteala(4)-reginei (Galium molluga). 7 Plantă din familia rubiaceelor, cu frunze ovale, acoperite pe margini și pe nervuri cu peri aspri și cu flori albe dispuse în panicule Si: răcovină, floarea-Sfântului-Ion (Galium rotundifolium). 8 (Reg; șîc sânziene-de-pădure) Cucută(8)-de-pădure (Galium schultesii). 9 (Reg) Smântânică (Galium cruciata). 10 (Reg; șîc ~iene-roșii, ~iene-roșii-sălbatice) Planta Galium perpureum. 11 Plantă din familia rubiaceelor cu flori mari (Galium palustre). 12 (Îvr; șîc ~-galbenă) Turiță (Galium aparine). 13 (Șîc ~iene-de-pădure) Vinariță (Asperula odorata). 14 (Reg) Floare-de-perină (Anthemis tinctoria). 15 (Șîc ~iene de grădină) Plantă din familia compozeelor, originară din Canada, cu tulpina dreaptă, acoperită cu peri aspri și flori galbene-aurii dispuse în capitule, cultivată la noi ca plantă ornamentală Si: drăgaică, sălcioară (8), năvalnicul-ăl-mare (Solidago canadensis). 16-21 (Prc) Floarea de sânziană (5-10). 22 (Șîc ~iene-de-toamnă sau ~iene-albe) Plantă erbacee din familia rubiaceelor, cu flori albe sau roz dispuse în inflorescențe (Asperul glauca). 23 (Șîc ~iene-de-munte) Plantă din familia rubiaceelor (Asperula capitata). 24 (Reg; îc) ~-voinicească Crețușcă (3) (Spiraea ulmaria). 25 (Îc) ~iene-gălbenii (Halium flavescens). 26 (Îc) ~iene-rodie Plantă din familia rubiaceelor, ale cărei rădăcini se folosesc la vopsit (Galium rubioides). 27 (Bot; reg) Garoafă (1) (Dianthus caryophyllus). 28 (Bot; reg) Sunătoare (Hypericum perforatum). 29 (Pop; lpl) Iele.

SÂNZIANĂ, sânziene, s. f. I. 1. (Bot.; mai ales la pl.) Numele a trei specii de plante erbacee: a) drăgaică; b) (și în sintagma sânziene albe) plantă erbacee cu frunze lanceolate dispuse în formă de rozetă și cu flori albe (Galium mollugo); c) mică plantă erbacee cu flori albe (Galium rotundifolium). 2. (La pl.) Numele popular al sărbătorii creștine celebrate la 24 iunie; drăgaică. II. (La pl.) Nume dat, în folclorul românesc, ielelor. [Pr.: -zi-a-. – Var.: (reg.) sâmziană, sâmzâiană s. f.] – Lat. sanctus dies Johannis.

SÂNZIANĂ ~ene f. 1) Plantă erbacee cu tulpina erectă, cu frunze liniare, subțiri, și cu flori galbene, aromate, grupate în inflorescență terminală; drăgaică. 2) la pl. Nume popular dat sărbătorii (Nașterea Sf. Ioan Botezătorul) celebrate la 24 iunie; drăgaică. [G.-D. sânzienei; Sil. -zi-a-] /<lat. Sanctus dies Iohannis

Sânziană (sâmziană) f. 1. zina cu părul de aur din povești, numită obișnuit Cosânzeană; 2. pl. ființe fantastice: drăgaicele, sâmzienele, strigele AL. [Sâmziana, ca și Drăgaica, însemnează totdeodată ziua sfântului Ioan (v. sâmziene) și cea mai frumoasă fată țărancă aleasă la acea sărbătoare (v. drăgaică); de aci, în lumea basmelor, zina frumuseții cea cu cosițele de aur (v. Cosânzeană), plăsmuire de origină creștină generalizată în povești].

consânzeana sf vz cosânzeana

cosănțeană sfs, a vz sânziană

cosânceană sfs, a vz sânziană

cosânțană sfs, a vz sânziană

cosânzeană sfs, a vz sânziană

cosânziană sfs, a vz sânziană

cosinzeană sfs, a vz sânziană

costânteană sf vz sânziană

cozânzeana sf vz cosânzeana

sănjene^[1] sfp vz sânziană

sănzuiene^[1] sfp vz sânziană

sâmiană sf vz sânziană

sâmzeiene^[1] sf vz sânziană

sâmzelenii sfp vz sânziană corectat(ă)

sâmzenii sfp vz sânziană corectat(ă)

sâmziană sf vz sânziană

sâmzoiană sf vz sânziană

sâmzuiene sfp vz sânziană corectat(ă)

sânjuoane sf vz sânziană

sântiană sf vz sânziană

sânzăiană sf vz sânziană

sânzâian sm vz sânziană

sânzâiană sf vz sânziană

sânzene sf vz sânziană

sânzuiană sf vz sânziană

simziene^[1] sfp vz sânziană

sinziană sf vz sânziană

sumzâiene sfp vz sânziană

sunzuiană sf vz sânziană

surziană sf vz sânziană

zânzâiene sfp vz sânziană

SIMZIANĂ s. f. v. sînziană.

SÎMZÎIANĂ s. f. v. sînziană.

SÎNZIANĂ, sînziene, s. f. I. 1. (Mai ales la pl.) Plantă erbacee cu frunze lungi și înguste și cu flori galbene-aurii plăcut mirositoare (Galium verum); drăgaică. Prin întunericul opac, pădurarul își căuta locul și se așeză în iarba moale, cu spatele răzimat într-un trunchi răsturnat. Miroseau puternic în juru-i sînzienele înflorite. SADOVEANU, O. A. II 175. Și din treacăt, ici și colo, să culegi Sînziene cu tulpinele întregi. TOPÎRCEANU, B. 44. Ilincuța, singurul copil ce aveau bătrînii, strîngea smocuri de sînziană și de sulcină ca să puie mămucă-sa printre haine. CONTEMPORANUL, V_II 98. 2. (La pl.) Numele popular al sărbătorii creștine celebrată la 24 iunie; drăgaică. II. Ființă fantastică, răufăcătoare. (Atestat în forma simziană) Toate stihiile năpădesc pe mine... dracii din tău, drăgaicele, simzienile, strigile. ALECSANDRI, T. 616. – Variante: simziană, sîmzîiană (C. PETRESCU, Î. II 210), sînzîiană (SADOVEANU, O. VII 193) s. f.

SÎNZÎIANĂ s. f. v. sînziană.

sânziene (sâmziene) f. pl. 1. sărbătoarea nașterii sfântului Ioan (24 Iunie), cu câteva zile înainte și în urmă; 2. zilele acestea, epoca florilor; 3. flori galbene ce cresc pe câmp și înfloresc către sfârșitul lui Iunie (numite și floarea lui sf. Ioan, iar în Munt. drăgaică): ele se împart la biserică în ziua de sânziene și se poartă apoi ca un prezervativ în contra duhurilor necurate. [Dela Sân-Jiane, Sân-Ziane, numele bănățean al sfântului Ioan Botezătorul: sânjuane, sânzuene, Tr. floarea lui sf. Ioan]. V. Sânziană.

sînziánă f., pl. ene (lat. sanctus Joannes, sfîntu Ion, adică ziŭa nașteriĭ luĭ, la 24 Iuniŭ. Întîĭ s’a zis *sînt Joane, apoĭ *sînjuene, m. sing., apoĭ sînziene, f. pl., apoĭ sînziana). O zînă numită și Cosînzeana. Cea maĭ frumoasă fată țărancă aleasă la Sînziene. Pl. Numele popular al zileĭ nașteriĭ sfintuluĭ Ion Botezătoru (24 Iuniŭ), numită Drăgaĭca. În Munt. și Mold. sud. Zilele din ainte și de după 24 Iuniŭ, considerate ca epoca florilor. O plantă rubiacee (galium verum) cu florĭ galbene auriĭ care se poartă la 24 Iuniŭ și care se numește drăgaĭcă în Munt. – Pl. foarte des și sînzeniĭ și sîmzeniĭ (Mold.).

sânziană (ființă fantastică; plantă) (desp. -zi-a-) s. f., g.-d. art. sânzienei (desp. -zi-e-); pl. sânziene

sânziană (plantă) (-zi-a-) s. f., g.-d. art. sânzienei (-zi-e-); pl. sânziene

sânziană (bot.) s. f. (sil. -zi-a-), g.-d. art. sânzienei (sil. -zi-e-); pl. sânziene

cosânzeană (fată frumoasă) s. f., g.-d. art. cosânzenei; pl. cosânzene

cosânzeană (fată frumoasă) s. f., g.-d. art. cosânzenei; pl. cosânzene

Cosânzeana (Ileana ~) s. pr. f.

cosânzeană (fată frumoasă) s. f., g.-d. art. cosânzenei; pl. cosânzene

cosînzeană (cosînzene), s. f. – Prototip al frumuseții, în basmele populare. – Ileana Cosînzeana, personaj feminin mitic, care personifică idealul lui Făt Frumos. Origine incertă. Este evidentă înrudirea cuvîntului cu sînzeană; însă prima parte a cuvîntului este mai puțin clară. Este poate o amintire a Sfintei Elena, mama lui Constantin, dacă se admite o formă Helena Co(n)s(t)antiana: z s-ar explica prin pronunțarea ngr. *Cos(t)andiana, sau mai bine printr-o contaminare posterioară cu sînziană. Pentru pierderea primului t, cf. forma sl. Kustenitŭ < Kονσταντίνος (Vaillant, BL, XIV, 7). Philippide, Principii, 138, se gîndea la lat. semidivina, ca epitet al Elenei din Troia, soluție evident imposibilă; pentru DAR și Scriban, este vorba de o var. de la sînzeană.

SÎNZIANĂ, sînziene, s. f. ~ (prob. din lat. *sanctae Dĩānae [cf. calabr. santu Diana = expresie injurioasă], prin încrucișare cu Sanctus Iohannes)

COSÎNZEANA, revistă literară ilustrată. A apărut, cu întreruperi, și cu periodicitate variabilă, între 1911 și 1928, inițial, la Orăștie și din 1922, la Cluj. A susținut unitatea națională a românilor prin literatură și cultură.

GALIUM L., DRĂGAICA, SÎNZIENE, fam. Rubiaceae. Gen originar de pe tot globul cca 298 specii, erbacee, majoritatea perene, glabre sau păroase, cu ramuri delicate, erecte, pe sol sau agățătoare. Frunze obovat-lanceolate, lanceolate, îngust-liniare, dispuse cîte 4-12, în verticil. Flori galbene, albe sau verzui, rareori purpur (caliciul foarte scurt, 4 petale fidate, 4 stamine, rar 3 stile, ovar cu 2 loji), în umbele, panicule terminale, cime axilare, plăcut mirositoare. Fruct uscat.

Solidago canadensis L., « Sînziană de grădină ». Specie care înflorește vara. Flori galbene (cele radiale ligulate, pînă la 15, cele centrale tubulare), în capitule mici, grupate într-o paniculă piramidală. Foliolele involucrului liniare, așezate imbricat. Frunze întregi, liniar-lanceolate, rugoase, prelung-ascuțite, dentate, peri scurți și rigizi. Plantă perenă, erbacee, tulpină aspru-păroasă, erecta, pînă la 1,20 m înălțime. Fructe, achene.

SÂNZIANĂ s. v. crețușcă.

SÂNZIANĂ s. 1. (la pl.) v. drăgaică. 2. (BOT.; Galium verum) drăgaică, (reg.) sâmiană, sânzănioară, smântânică, floarea-lui-Sântion. 3. v. răcuină. 4. (BOT.) sânziană albă (Galium mollugo) = drăgaică, (reg.) beteala-reginei. 5. (BOT.) sânziene-de-grădină (Solidago canadensis) = (reg.) drăgaică, sălcioară, năvalnicul-ăl-mare; sânziene-de-pădure (Asperula odorata) = vinariță, (reg.) mama-pădurii.

BRÂUL-COSÂNZENII s. v. calea lactee, calea-laptelui, curcubeu.

SÂMIANĂ s. v. drăgaică, sânziană.

SÂNZIENE s. pl. v. iele.

brîul-Cosînzenii s. v. CALEA-LACTEE. CALEA-LAPTELUI. CURCUBEU.

sîmiană s. v. DRĂGAICĂ. SÎNZIANĂ.

sînziană s. v. CREȚUȘCĂ.

SÎNZIANĂ s. 1. (la pl.) drăgaică. (~ se sărbătoresc la 24 iunie.) 2. (BOT.; Galium verum) drăgaică, (reg.) sîmiană, sînzănioară, smîntînică, floarea-lui-Sîntion. 3. (BOT.; Galium rotundifolium) răcuină, (reg.) floarea-sfîntului-Ion. 4. (BOT.) sînziană albă (Galium mollugo) = drăgaică, (reg.) beteala-reginei. 5. (BOT.) sînziene-de-grădină (Solidago canadensis) = (reg.) drăgaică, sălcioară, năvalnicul-ăl-mare; sînziene-de-pădure (Asperula odorata) = vinariță, (reg.) mama-pădurii.

sînziene s. pl. v. IELE.

sântiană, sântiene, s.f. – (bot.) Floarea Sântienii, sânziene (Galium verum L.) (Țiplea, 1906). – Cf. sânzâiană (< lat. sanctus dies Johannis).

sânzâiană, sânzâiene, (sânziană), s.f. – 1. (bot.) Numele mai multor specii de plante erbacee: drăgaica (Galium verum), sânzâiana-albă (Galium mollugo) etc. ♦ (med. pop.) Părțile aeriene ale plantei au proprietăți diuretice, laxative, sedative, afrodisiace (Pop, Olos, 2004: 135). 2. Numele popular al sărbătorii celebrate la 24 iunie, care coincide cu solstițiul de vară și cu nașterea Sf. Ioan Botezătorul din calendarul creștin. 3. (mit.) Sânzâiana, personaj mitologic local, întruchipat ca o zână benefică, confundată uneori cu Ileana Cosânzeana: „Tu, Ileană Sânziană, / Dalbă zână-a florilor, / Drăguța feciorilor” (Bilțiu, 1990: 160). Potrivit legendei, a fost transformată în floarea ce îi poartă numele. O dată pe an, în noaptea de Sânzâiene, preafrumoasa zână își recapătă înfățișarea și se scaldă în apa Vișeului și apoi se îmbracă într-o cămașă lungă, albă, din florile care îi poartă numele (Calendar, 1980: 83-85). Patronează dragostea și frumusețea, motiv pentru care, tot în noaptea respectivă au loc numeroase rituri magice pe care le practică fetele „pentru a fi frumoase și văzute de feciori”. Având credința că apa e vrăjită preț de câteva ceasuri, fetele o imită pe zână și se scaldă goale în râuri și rostesc incantații menite a atrage dragostea. În acest timp, feciorii urcă pe dealurile din apropiere și învârt deasupra capului făclii, în sensul rotirii Soarelui. Apoi, se confecționează cununi din florile de sânzâiene și se aruncă pe casă. Tradiția spune că, în noaptea respectivă, vântul e mai puternic. Celor cărora nu le cad cununile li se vestește noroc și dragoste în viață (v. Calendar, 1980: 72). Înfloritul sânzâienelor marchează, de asemenea, începerea muncilor de vară. – Lat. sanctus dies Johannis „ziua sfântului Ion” (Scriban, DEX, MDA). Cuv. rom. > magh. szinzijenya (Bakos 1982).

sânzâiană, -ene, (sânziană), s.f. – 1. (bot.) Numele mai multor specii de plante erbacee: drăgaica (Galium verum), sânzâiana albă (Galium mollugo) etc. (Med. pop.) Părțile aeriene ale plantei au proprietăți diuretice, laxative, sedative, afrodisiace (Pop, Olos 2004: 135). 2. Numele popular al sărbătorii celebrate la 24 iunie, care coincide cu solstițiul de vară și cu nașterea Sf. Ioan Botezătorul din calendarul creștin. 3. (mit.) Personaj mitologic local, întruchipat ca o zână benefică: „Tu, Ileană Sânziană, / Dalbă zână-a florilor, / Drăguța feciorilor” (Bilțiu 1990: 160); „De Sân-Zâiene fac făt’ieri pă dealuri, pe imașuri, pântre marhă, le țân în mână și învârtea, ca și cum învârtesc steagu” (Papahagi 1925: 322) – Lat. sanctus dies Johannis (DEX) sau lat. Sancta Diana; Cuv. rom. preluat în magh. (szinzijenya) (Bakos 1982).