cornorát¹ sn [At: DA ms / V: ~nur~ / Pl: ~uri / E: cornora] (Îvr) Încornorare.

cornorát², ~ă [At: POLIZU / V: ~nur~ / Pl: ~ați, ~e / E: cornora] (Înv) 1 a Încornorat. 2 sm Diavol. 3-4 smf, a (Pex) (Om) rău. 5-6 smf, a (Pex) (Om) necioplit. 7 a Ascuțit. 8 a Cu patru colțuri. 9 a (Fig) Exagerat. 10 a (Fig) Fantastic. 11 a (D. minciuni) Mare.

CORNORÁT, -Ă adj. v. încornorat.

CORNORÁT, -Ă adj. v. încornorat.

cornorat a. 1. cu coarne; 2. fig. fantastic: crezi fabula asta cornorată despre țigani? NEGR. ║ m. Cornea: meșter e cel cornorat AL.

cornorát și înc-, -ă adj. Cu coarne. Fig. Rar. Fudul. S. m. Dracu, diavolu. O mincĭună încornorată, o mincĭună cu coarne, gogonată. V. cornut.

încornorat, ~ă [At: LB / V: (înv) ~nur~ / Pl: ~ați, ~e / E: în- + corn + -at] 1 a Care are coarne¹ Și: cornut. 2 a (Pop; fig; d. vorbe) Neconform cu realitatea Și: exagerat, înflorit, umflat. 3 a (Pop; îe) A o face prea ~ă A spune ceva de necrezut. 4 a (Pop; îe) A spune una ~ă A exagera. 5 a (Pop; îs) Minciună ~ă Minciună mare. 6 a (Fam; d. soți) Care este înșelat. 7 sma (Pop) Drac. 8 a (Înv) Colțuros.

ÎNCORNORÁT, -Ă, încornorați, -te, adj. Care are coarne, cu coarne. ♦ Fig. (Despre fapte sau vorbe) Exagerat, neconform cu realitatea; umflat, înflorit. ♦ Fig. (Fam.; despre soți) Înșelat. ♦ (Substantivat, m.; art.) Dracul. – În + corn + suf. -at.

ÎNCORNORÁT, -Ă, încornorați, -te, adj. Care are coarne, cu coarne. ♦ Fig. (Despre fapte sau vorbe) Exagerat, neconform cu realitatea; umflat, înflorit. ♦ Fig. (Fam.; despre soți) Înșelat. ♦ (Substantivat, m.; art.) Dracul. – În + corn + suf. -at.

ÎNCORNORÁT, -Ă, încornorați, -te, adj. 1. Care are coarne, cu coarne. Vită naltă, Naltă-ncornorată. TEODORESCU, P. P. 259. ♦ (Despre soți) Înșelat. Aici e o parte din suferința celui încornorat și mințit mereu. CAMIL PETRESCU, T. II 291. ♦ (Substantivat, m., în forma articulată) Dracul. 2. Fig. (Despre fapte sau vorbe) Exagerat, înflorit, fără bază reală. Minciună încornorată. ▭ Unul, iscoditor trist de termeni încornorați... Se plînge că nu-nțeleg acei care îl ascult. ALEXANDRESCU, M. 240. – Variantă: cornorát, -ă (CREANGĂ, P. 48, NEGRUZZI, S. I 347) adj.

ÎNCORNORÁT adj., s. v. înșelat, trădat.

ÎNCORNORÁTUL s. art. v. drac.

ÎNCORNORÁT² ~ți m. mai ales art. Duh al răului. /v. a încornora

ÎNCORNORÁT¹ ~tă (~ți, ~te) 1) v. A ÎNCORNORA. 2) (despre animale) Care are coarne; cornut. 3) (despre soți) Care este înșelat în căsnicie. /v. a încornora

încornorat adj., s. v. ÎNȘELAT. TRĂDAT.

ÎNCORNORATUL s. art. aghiuță, demon, diavol, drac, naiba (art.), necuratul (art.), satană, tartor, (livr.) belzebut, (rar) scaraoțchi, (pop. și fam.) michiduță, nlchipercea (art.), pîrlea (art.), sarsailă, (pop.) faraon, idol, împelițatul (art.), mititelul (art.), nefîrtatul (art.), nevoia (art.), pîrdalnicul (art.), procletul (art.), pustiul (art.), vicleanul (art.), cel-de-pe-comoară, cel-din-baltă, ducă-se-pe-pustii, ucigă-l-crucea, ucigă-l-toaca, (înv. și reg.) mamon, săcretul (art.), sotea (art.), (reg.) hîdache, năpustul (art.), spurc, spurcat, șeitan, șotcă, ucigan, (Transilv., Ban. și Maram.) bedă, (Mold. și Bucov.) benga (art.), (prin Bucov.) carcandilă, (Transilv. și Mold.) mutul (art.), (prin Mold. și Bucov.) pocnetul (art.), (prin Olt.) sarsan, (prin Mold.) scaloi, (prin Bucov.) șlactrafu (art.), (înv.) împiedicătorul (art.), nepriitorul (art.), (eufemistic) păcatul (art.).

încornorat, -ă, încornorați, -te adj. (d. soți) înșelat