16 definiții pentru corijență / corigență corigență


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

corijență sf vz corigență

CORIJÉNȚĂ, corijențe, s. f. Situația unui corijent; examen dat de un corijent. [Var.: corigénță s. f.] – Din corijent (după absent-absență).

CORIJÉNȚĂ s. f. v. corigență.

CORIJÉNȚĂ s.f. v. corigență.

corigență sf [At: MACEDONSKI, O. III, 90 / V: ~ije~ / Pl: ~țe / E: corigent] 1 Situația unui corigent. 2 Examen dat de un corigent. corectată

CORIGÉNȚĂ s. f. v. corijență.

CORIGÉNȚĂ, corigențe, s. f. Situația unui corigent; examen dat de un corigent. [Var.: corijénță s. f.] – Din corigent (după absent-absență).

CORIGÉNȚĂ, corigențe, s. f. Situația unui corigent; examen dat de un corigent. Niciodată n-am rîs de tine. Tu nu vezi cîte lucruri ne leagă? Corina, trigonometria... corigența. SEBASTIAN, T. 174. Totul reintră în liniște. Trecuseră două săptămîni... Odorescu scăpase cu succes de corigență. MACEDONSKI, O. III 90.

CORIGÉNȚĂ s.f. Situația în care se găsește un elev corigent; examen dat de un corigent pentru a putea promova. [Var. corijență s.f. / < corigent].

CORIGÉNȚĂ s. f. situație în care se găsește un elev corigent. ◊ examen dat de un corigent pentru a putea promova. (< corigent)

CORIGÉNȚĂ ~e f. 1) Situație de corigent. 2) Examen susținut de un corigent. /Din corigent

corigentă f. starea elevului corigent.

*corigénță f., pl. e (d. corrigent). Starea celuĭ corigent.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!corijénță/corigénță s. f., g.-d. art. corijénței/corigénței; pl. corijénțe/corigénțe

corigénță v. corijénță

corigénță s. f., g.-d. art. corigénței; pl. corigénțe

Intrare: corijență / corigență
corijență substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • corijență
  • corijența
plural
  • corijențe
  • corijențele
genitiv-dativ singular
  • corijențe
  • corijenței
plural
  • corijențe
  • corijențelor
vocativ singular
plural
corigență substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • corigență
  • corigența
plural
  • corigențe
  • corigențele
genitiv-dativ singular
  • corigențe
  • corigenței
plural
  • corigențe
  • corigențelor
vocativ singular
plural

corijență / corigență corigență

  • 1. Situația unui corijent; examen dat de un corijent.
    surse: DEX '09 DLRLC DN 2 exemple
    exemple
    • Niciodată n-am rîs de tine. Tu nu vezi cîte lucruri ne leagă? Corina, trigonometria... corigența. SEBASTIAN, T. 174.
      surse: DLRLC
    • Totul reintră în liniște. Trecuseră două săptămîni... Odorescu scăpase cu succes de corigență. MACEDONSKI, O. III 90.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • corijent (după absent – absență).
    surse: DEX '09 DN