8 definiții pentru corela

corelá [At: V. ROM. sept.-oct. 1939, 8 / Pzi: -léz / E: corelație] 1 vt A stabili o corelație între două fapte, situații. 2 vr A fi în corelație.

CORELÁ, corelez, vb. I. Tranz. și refl. A face să fie sau a fi în corelație. – Din corelație.

CORELÁ, corelez, vb. I. Tranz. și refl. A face să fie sau a fi în corelație. – Din corelație.

corelá (a ~) vb., ind. prez. 3 coreleáză

corelá vb., ind. prez. 1 sg. coreléz, 3 sg. și pl. coreleáză

CORELÁ vb. I. tr. A pune în corelație cu ceva. [< corelație].

CORELÁ vb. tr., refl. a (se) pune în corelație. (< fr. correler)

A CORELÁ ~éz 1. tranz. A pune în corelație; a face să fie în legătură reciprocă. 2. intranz. A fi în corelație; a se afla în legătură reciprocă. /Din corelație

Intrare: corela
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) corela corelare corelat corelând singular plural
corelea corelați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) corelez (să) corelez corelam corelai corelasem
a II-a (tu) corelezi (să) corelezi corelai corelași corelaseși
a III-a (el, ea) corelea (să) coreleze corela corelă corelase
plural I (noi) corelăm (să) corelăm corelam corelarăm corelaserăm, corelasem*
a II-a (voi) corelați (să) corelați corelați corelarăți corelaserăți, corelaseți*
a III-a (ei, ele) corelea (să) coreleze corelau corela corelaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)