COPĂIȚĂ, copăițe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui copaie. – Copaie + suf. -iță.

copaiță sf [At: VICIU, GL. / Pl: ~țe / E: ns cf copaia] (Reg) Copală.

copăi vt [At: DAMÉ, T. 62 / V: ~poi / Pzi: ~esc / E: vsl копати, srb. kopati, bg. копая] (Trs) A prăși.

copăiță sf [At: PANN, P. V. II, 137/20 / P: ~pă-i~ / Pl: ~țe / E: copaie + -iță] (Reg) 1-8 (Șhp) Copaie (1-4) (mică).

COPĂIȚĂ (pl. -țe) sf. 1 dim. COPAIE: omul vărsă un ștergar de mălaiu în copăița femeii (DLVR.) ¶ 2 🏚 Teica în care curg grăunțele din coșul morii.

COPĂIȚĂ, copăițe, s. f. Diminutiv al lui copaie. – Copaie + suf. -iță.

COPĂIȚĂ, copăițe, s. f. Diminutiv al lui copaie; covățică. În iarbă, la un loc bătătorit într-adins, o copăiță, și în copăiță, un copilaș. CARAGIALE, O. III 102.

copăiță f. teica morii.

copăíță f., pl. e. Copaĭe mică.

copăiță (reg.) s. f., g.-d. art. copăiței; pl. copăițe

copăiță (reg.) s. f., g.-d. art. copăiței; pl. copăițe

copăiță s. f., g.-d. art. copăiței; pl. copăițe

copaiță Sensul acestui cuvînt este, după DA, „golomoz de scoarță de cireș uscată,... pe care o aprind flăcăii...” Pentru etimologie, DA trimite la copală „prăjină.... servind, în vii, ca opritoare”, pentru care trimite mai departe la copreală, „prăjină lungă”. Dar copaiță, după definiția dată, nu e prăjină. Cred că e în loc de vopaiță (variantă la opaiț, vezi DLR), cu disimilarea primei labiale; vezi alte exemple propuse în ER, p. 27.

COPĂIȚĂ s. albioară, albiuță, covățică, (pop.) covățea. (~ pentru frământat aluatul.)

COPĂIȚĂ s. v. teică.

copăiță s. v. TEICĂ.

COPĂIȚĂ s. albioară, albiuță, covățică, (pop.) covățea. (~ pentru frămîntat aluatul.)

copaiță, s.f. sg. (reg.) scoarță de cireș uscată, amestecată cu paie, aprinsă de flăcăi în postul Paștilor pe un vârf de deal, de unde strigă fetele.

copăi, copăiesc, vb. IV (reg.) a săpa, a prăși, a mușuroi (pământul).