2 intrări

16 definiții

COORDONÁTĂ, coordonate, s. f. 1. (Geom.) Fiecare dintre cele trei numere care fixează poziția unui punct în spațiu, în raport cu un sistem de reper. Coordonate rectilinii. 2. (Geogr.) Sistem de cercuri imaginare (meridiane și paralele) trasate pe suprafața globului pămîntesc, prin cei doi poli sau paralel cu ecuatorul, cu ajutorul cărora se determină poziția pe glob a unui punct (și anume latitudinea și longitudinea). 3. (Astron.) Sistem de numere care pot fi concretizate prin linii și care servesc la determinarea poziției unui astru față de o suprafață, o linie sau un punct oarecare. Aici sînt coordonatele orizontale; azimutul și distanța zenitală. SEBASTIAN, T. 292.

coordonátă s. f., g.-d. art. coordonátei; pl. coordonáte

coordonátă s. f., pl. coordonáte

COORDONÁTĂ s. v. indicator.

COORDONÁTĂ s.f. 1. (Mat.) Fiecare dintre numerele care precizează poziția unui punct față de un sistem de referință dat. ♦ (Fig.) Direcție; cadru. 2. (La pl.) Sistem de linii imaginare prin care se determină poziția unui punct de pe glob. 3. Sistem de determinare a poziției aștrilor prin raportare la diferite sisteme de referință. [Var. coordinată s.f. / cf. fr. coordonnée, it. coordinata].

COORDONÁTĂ ~e f. 1) mat. Fiecare dintre numerele care precizează poziția unui punct față de un sistem de referință dat. 2): ~e geografice mărimi care determină poziția unui punct pe suprafața Pământului (latitudinea, longitudinea și înălțimea în raport cu nivelul mării). 3): ~e astronomice numere cu ajutorul cărora se determină poziția unui astru. [Sil. co-or-] /<fr. coordonnée

coordonată f. 1. Gram. care corespunde una alteia: propozițiune coordonată; 2. pl. Geom. distanțe cari determină pozîțiunea unui punct pe un plan, pe o suprafață sau în spațiu.

coordonát, ~ă [At: EMINESCU, N. 45 / V: ~din~ / Pl: ~áți, ~e / E: coordona] 1 a Pus de acord cu alte părți Și: armonizat. 2 a (D. mai multe noțiuni) Care sunt în raport de egalitate unele față de altele. 3-4 sf, a (Lin; șîs propoziție ~ă) (Propoziție) care se află în raport de coordonare cu alta. 5-6 sf, a (Mat; șîs axe ~e) (Drepte) perpendiculare. 7-8 sf, a (Gmt; șîs linii ~e) (Linii) care fonnează un sistem ce permite aflarea poziției unui punct pe o linie, plan sau în spațiu. 9-10 sf, a (Log; șîs noțiuni ~e) (Noțiuni) care se află pe același plan, fiind subordonate unui gen comun. 11 sf (Mat) Fiecare dintre elementele (numere, distanțe, unghiuri etc.) care caracterizează poziția unui punct în raport cu un sistem de referință. 12 sf (Ggf; lpl) Sistem de cercuri imaginare (meridiane și paralele) trasate pe suprafața globului pământesc, cu ajutorul cărora se determină poziția unui punct pe glob. 13 sf (Ast) Sistem de numere prin care se determină poziția unui astru. 14 sf (Ast; lpl; îs) ~e ecliptice Latitudinea și longitudinea aștrilor pe bolta cerească. 15 sf (Fig) Dată.

COORDONÁT, -Ă, coordonați, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. Pus de acord (cu celelalte părți sau în toate părțile sale); armonizat. 2. (Lingv.; în sintagma) Propoziție coordonată (și substantivat, f.) = propoziție care stă în raport de coordonare cu alta. II. S. f. 1. (Mat.) Fiecare dintre elementele (numere, distanțe, unghiuri etc.) care caracterizează poziția unui punct în raport cu un sistem de referință. 2. (Geogr.) Sistem de cercuri imaginare (meridiane și paralele) trasate pe suprafața globului pământesc, cu ajutorul cărora se determină poziția unui punct de pe glob. 3. (Astron.) Sistem de numere care pot fi concretizate prin linii și care servesc la determinarea poziției unui astru. ♦ (La pl.; în sintagma) Coordonate ecliptice = latitudinea și longitudinea aștrilor pe sfera cerească, raportate la ecliptică. 4. (Fig.) Dată (II). Coordonatele planului de muncă.V. coordona.

COORDONÁT, -Ă, coordonați, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. Pus de acord (cu celelalte părți sau în toate părțile sale); armonizat, orânduit. 2. (Lingv.; în sintagma) Propoziție coordonată (și substantivat, f.) = propoziție care stă în raport de coordonare cu alta. II. S. f. 1. (Mat.) Fiecare dintre elementele (numere, distanțe, unghiuri etc.) care caracterizează poziția unui punct în raport cu un sistem de referință. 2. (Geogr.) Sistem de cercuri imaginare (meridiane și paralele) trasate pe suprafața globului pământesc, cu ajutorul cărora se determină poziția unui punct de pe glob. 3. (Astron.) Sistem de numere care pot fi concretizate prin linii și care servesc la determinarea poziției unui astru. ♦ (La pl.; în sintagma) Coordonate ecliptice = latitudinea și longitudinea aștrilor pe sfera cerească, raportate la ecliptică. 4. (Fig.) Dată (II). Coordonatele planului de muncă.V. coordona.

COORDONÁT, -Ă, coordonați, -te, adj. 1. Pus de acord, armonizat, orînduit, legat prin coordonare, df (Adverbial) Taior Vladimirescu s-a înțeles cu Alexandru Ipsilanti ca acțiunea ambelor mișcări să se. desfășoare coordonat. IST. R.P.R. 293. 2. (În expr.) Propoziție coordonată (și substantivat, f.) = propoziție care este în raport de coordonare cu alta.

COORDONÁT, -Ă adj. Pus de acord; în raport de coordonare. ◊ Propoziție coordonată (și s.f.) = propoziție (principală sau secundară) care stă pe același plan cu alta, fără a depinde de ea din punct de vedere gramatical. [Var. coordinat, -ă adj. / cf. fr. coordonné, it. coordinato].

COORDONÁT, -Ă I. adj. pus de acord. ♦ propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție care se află în raport de coordonare cu alta. II. s. f. 1. (mat.) fiecare dintre numerele care precizează poziția unui punct față de un sistem de referință dat. 2. (pl.) sistem de cercuri imaginare (meridiane și paralele) prin care se determină poziția unui punct de pe glob. ♦ ~e astronomice = sistem de linii care permit determinarea poziției aștrilor pe bolta cerească. 3. (fig.) direcție, reper; situație; cadru. (< fr. coordonné)


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

coordonátă s.f. Reper, situație ◊ „Documentul prevede, între altele, vizite reciproce de scriitori, traducători, redactori, pentru cunoașterea coordonatelor actuale ale vieții social-culturale românești și bulgare.” Sc. 14 II 77 p. 5. ◊ „Bacău: coordonate edilitare moderne.” R.l. 19 I 78 p. 1. ◊ „Pe coordonatele noii revoluții agrare.” Pr. R.TV 29 VIII 83 (cf. fr. coordonnée; V. Guțu Romalo C.G. 175176 – citate din 1969; DN, DEX, DN3 – alte sensuri, DEX-S)

COORDONÁTĂ s. f. (< adj. coordonát, -ă, cf. fr. coordonné, it. coordinato): propoziție care se află în raport de coordonare cu o altă propoziție (principală sau subordonată). ◊ ~ juxtapúsă (asindétică, paratáctică): propoziție coordonată prin alăturare, fără elemente de legătură. Astfel: „Ne îmbolnăvim de friguri, în fiecare vară ne îmbolnăvim de friguri toți copiii din casă” (Z. Stancu); „Eu voiesc să știu cine umblă pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice” (I. Slavici). ◊ ~ joncționálă: propoziție coordonată cu ajutorul conjuncțiilor coordonatoare copulative, adversative, opozitive, disjunctive și conclusive (de aici și denumirile de c. copulativă, adversativă, opozitivă, disjunctivă și conclusivă, după felul conjuncției coordonatoare). Astfel: „Mirosuri vechi se ridicară și, deodată, în larma aceea un sunet cristalin căzu” (D. Anghel); „Așa-s gârlele pe aici... seacă de tot, dar... câteodată... se umple din mal în mal” (L. Rebreanu); „Să nu te sperii, ci să fii gata cu arcul.” (P. Ispirescu); „Caii fluturau din cap... ori își încetineau mersul” (D. Anghel); „Ignat se apropia de patruzeci de ani, era deci cu vreo șaptesprezece ani mai mare ca Ion” (Camil Petrescu); „Ați auzit, oameni buni,... că domnia Tomșei s-a petrecut de pe lumea asta și a venit în scaunul țării Alexandru vodă” (M. Sadoveanu); „Nu se caută ce-ai fost, ci ceea ce ești” (Folclor); „Se gândește dacă să vină sau să nu vină”; „Țăranii între ei vorbesc... că ei asudă... muncindu-l..., deci al lor... să fie” (L. Rebreanu). v. conjúncție și coordonáre.~ regéntă: propoziție care se află în raport de coordonare cu o altă propoziție și de care depinde o propoziție subordonată, ca în exemplul „Budulea cel bătrân venea acum... la oraș și le spunea drumeților că are un fecior, care e dascăl...” (I. Slavici).

COORDONÁT, -Ă adj. (cf. fr. coordonné, it. coordinato): în sintagmele parte de propoziție coordonată, principală coordonată, propoziție coordonată, secundară coordonată și subordonată coordonată (v.).

Intrare: coordonat
coordonat adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular coordonat coordonatul coordona coordonata
plural coordonați coordonații coordonate coordonatele
genitiv-dativ singular coordonat coordonatului coordonate coordonatei
plural coordonați coordonaților coordonate coordonatelor
vocativ singular
plural
Intrare: coordonată
coordonată substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular coordona coordonata
plural coordonate coordonatele
genitiv-dativ singular coordonate coordonatei
plural coordonate coordonatelor
vocativ singular
plural