CONVERGENȚĂ. Subst. Convergență; confluență, întîlnire, contact, întîlniș (pop.); intersecție, intersectare, întretăiere, întrepătrundere, încrucișare, încrucișat, cruce (fig.). Apropiere, aducere, aducție, adunare, strîngere. Unire, reunire, reuniune, întrunire. Legătură, conexiune, conexitate, conectare, conexare, joncțiune; împreunare; întrolocare (reg.), îngrămădire. Focar, punct de convergență, punct de concentrare, centru; râspîntie, răscruce, furcă de drumuri. Adj. Convergent, confluent; întretăiat, încrucișat; apropiat, strîns, întrolocat (reg.), unit, îmbinat, împreunat. Vb. A converge, a se îndrepta în același loc, a tinde în aceeași direcție, a se îndrepta în (spre) același punct; a se întîlni, a se întretăia, a se intersecta, a se încrucișa, a face cruce, a se întrețese, a se întrepătrunde. A se aduna, a se strînge, a se strînge laolaltă, a se strînge la un loc, a se întroloca (reg.), a se îngrămădi, a se concentra. A se uni, a se reuni. A intersecta, a întretăia, a aduna, a strînge, a aduna la un loc, a îngrămădi, a concentra; a uni, a reuni, a lega, a conecta, a conexa. V. adăugare, adunare, amestec, întretăiere, legătură, unire.