9 definiții pentru convent

convént1 sn [At: Lm / Pl: ~uri / E: ger Konvent] (Trs; ltî) 1 Adunare. 2 Mănăstire.

convént2 sn [At: DN3 / Pl: ~uri / E: lat conventus, fr, eg convent] 1 Consiliul unei mănăstiri sau al unui ordin călugăresc la catolici. 2 For suprem alcătuit din clerici și laici la protestanți. 3 Adunare generală a francmasonilor.

CONVÉNT, conventuri, s. n. 1. Consiliul unei mănăstiri sau al unui ordin călugăresc la catolici. 2. For suprem alcătuit din clerici și laici la protestanți. 3. Adunare generală a francmasonilor. – Din lat. conventus, fr., engl. convent.

CONVÉNT, conventuri, s. n. 1. Consiliul unei mănăstiri sau al unui ordin călugăresc la catolici. 2. For suprem alcătuit din clerici și laici la protestanți. 3. Adunare generală a francmasonilor. – Din lat. conventus, fr., engl. convent.

convént s. n., pl. convénturi

convént s. n., pl. convénturi

CONVÉNT s.n. 1. Întrunire a membrilor cu drept de vot ai unei mănăstiri sau ai unui ordin călugăresc. ♦ For suprem în biserica protestantă, compus din clerici și laici. 2. Adunare generală a francmasonilor. [Pl. -turi. / < lat. conventus, cf. fr., engl. convent].

CONVÉNT s. n. 1. consiliu al unei mănăstiri, al unui ordin călugăresc. 2. for suprem în biserica protestantă, format din clerici și laici. 3. adunare generală a francmasonilor. (< fr., engl. convent, lat. conventus)

convént, convénturi, s.n. (înv.) 1. adunare. 2. mânăstire.

Intrare: convent
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular convent conventul
plural conventuri conventurile
genitiv-dativ singular convent conventului
plural conventuri conventurilor
vocativ singular
plural