8 definiții pentru conurbație
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
CONURBÁȚIE s. f. Aglomerație urbană formată dintr-un oraș cu rol de centru, spre care gravitează, din punct de vedere economic, administrativ și cultural, o serie de orașe învecinate mai mici. – Din fr. conurbation.
conurbație sf [At: DEX2 / Pl: ~ii / E: fr conurbation] Aglomerație urbană formată dintr-un oraș mare, cu rol de centru cultural, economic și administrativ, în jurul căruia gravitează mai multe orașe mici.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CONURBÁȚIE s. f. Formă complexă de așezare umană formată dintr-un oraș cu rol de centru, spre care gravitează, din punct de vedere economic, administrativ și cultural, o serie de orașe învecinate mai mici. – Din fr. conurbation.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de IoanSoleriu
- acțiuni
CONURBÁȚIE s.f. (Liv.) Aglomerație urbană constituită dintr-un oraș cu rol de centru spre care gravitează mai multe orașe vecine. [Gen. -iei. / < fr., engl. conurbation, it. conurbazione, cf. lat. cum – cu, urbs – oraș].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
CONURBÁȚIE s. f. aglomerație urbană constituită dintr-un oraș cu rol de centru spre care gravitează mai multe orașe satelit. (< fr. conurbation)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
CONURBÁȚIE f. Așezare urbană formată dintr-un oraș cu rol de centru spre care gravitează alte localități mai mici. /<fr. conurbation
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare morfologice
Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.
!conurbáție (co-nur-, -ți-e/con-ur-) s. f., art. conurbáția (-ți-a), g.-d. conurbáții, art. conurbáției
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
conurbáție s. f. (sil. -ți-e; mf. con-), art. conurbáția (sil. -ți-a), g.-d. conurbáții, art. conurbáției
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
- silabație: co-nur-ba-ți-e, con-ur-ba-ți-e
substantiv feminin (F135) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural | — | — | |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
conurbație
- 1. Aglomerație urbană formată dintr-un oraș cu rol de centru, spre care gravitează, din punct de vedere economic, administrativ și cultural, o serie de orașe învecinate mai mici.surse: MDA2 DEX '09 DN
etimologie:
- limba franceză conurbationsurse: MDA2 DEX '09 DEX '98 DN