12 definiții pentru contingență


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

contingență sf [At: RALEA, E. O. 294 / Pl: ~țe / E: fr contingence, lat contingentia] 1 Posibilitate ca un lucru să se întâmple sau nu. 2 Relație care se stabilește între fenomene, contingente. 3 Atingere. 4 Legătură. 5 Raport. 6 Întâmplare. 7 (Gmt; îs) Unghi de ~ Unghi format de o linie dreaptă cu o curbă sau de două curbe care trec prin același punct.

CONTINGÉNȚĂ, contingențe, s. f. Însușirea de a fi contingent (II); relație între fenomene, evenimente contingente; atingere, legătură exterioară, raport; întâmplare. – Din fr. contingence, lat. contingentia.

CONTINGÉNȚĂ, contingențe, s. f. Însușirea de a fi contingent (II); relație între fenomene, evenimente contingente; atingere, legătură exterioară, raport; întâmplare. – Din fr. contingence, lat. contingentia.

CONTINGÉNȚĂ, contingențe, s. f. Atingere, legătură exterioară, raport. Între materialismul primitiv și dialectica naivă din timpul antichității nu există o legătură internă, ci doar o simplă contingență spontană, o legătură care, chiar cînd s-a produs parțial, nu a fost formulată conștient. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 104, 15/1.

CONTINGÉNȚĂ s.f. Starea a ceea ce este contingent; atingere, raport, legătură exterioară. [Cf. it. contingenza, fr. contingence].

CONTINGÉNȚĂ s. f. însușirea de a fi contingent (1); relație între fenomene, evenimente contingente; întâmplare. (< fr. contingence, lat. contingentia)

CONTINGÉNȚĂ ~e f. Stare a elementelor contingente. /<fr. contingence, lat. contingentia

contingență f. starea lucrului contingent.

*contingénță f., pl. e (lat. contingentio). Starea lucruluĭ contingent, ocaziune, oportunitate, eventualitate. Geom. Întîlnirea uneĭ liniĭ (drepte orĭ curbe) cu o curbă căreĭa ĭ-e tangentă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

contingénță s. f., g.-d. art. contingénței; pl. contingénțe

contingénță s. f., g.-d. art. contingénței; pl. contingénțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CONTINGÉNȚĂ s. v. legătură, raport, relație.

contingență s. v. LEGĂTURĂ. RAPORT. RELAȚIE.

Intrare: contingență
contingență substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • contingență
  • contingența
plural
  • contingențe
  • contingențele
genitiv-dativ singular
  • contingențe
  • contingenței
plural
  • contingențe
  • contingențelor
vocativ singular
plural