contiguitate sf [At: DA ms / P: ~gu-i~ / E: fr contiguité] (Liv) 1 Stare a două lucruri contigue. 2 Vecinătate spațială.

CONTIGUITÁTE s. f. (Franțuzism rar) Însușirea de a fi contiguu, starea în care se găsesc două lucruri contigue. – Pronunțat: -gu-i-.

CONTIGUITÁTE s.f. Calitatea de a fi contiguu; stare a două lucruri contigue; vecinătate strânsă, contact fără continuitate. [Pron. -gu-i-. / cf. fr. contiguité].

CONTIGUITÁTE s. f. calitatea de a fi contiguu; stare a două lucruri contigue. ◊ asociere, în mintea omului, a obiectelor și formelor percepute. ◊ vecinătate spațială și temporală. (< fr. contiguité)

CONTIGUITÁTE f. livr. Caracter contiguu; vecinătate. [Sil. -gu-i-] /<fr. contiguité

contiguitate f. starea a două lucruri ce se ating.

*contiguitáte f. (d. contiguŭ; fr. contiguïté). Calitatea de a fi contiguŭ.

contiguitate (livr.) (-gu-i-) s. f., g.-d. art. contiguității

contiguitáte s. f. (sil. -gu-i-), g.-d. art. contiguității

CONTIGUITÁTE (< fr.) s. f. Calitatea de a fi contiguu; stare a două lucruri contigue. ◊ (PSIH.) Asociație prin c. v. asociație. ♦ Termen ce definește contactul (atingerea) între două organe sau țesuturi precum și o modalitate de extindere a unui proces inflamator. ♦ Vecinătate spațială și temporală.