8 definiții pentru contențiune

contențiúne sf [At: DN3/ V: ~ție / P: ~ți-u~ / Pl: -ni / E: fr contention, lat contentio, -onis] 1 Dezbatere. 2 Ceartă. 3 (Med) Menținere a corpului sau a unui organ al acestuia într-o anumită poziție.

CONTENȚIÚNE, contențiuni, s. f. 1. (Rar) Dezbatere, discuție (aprinsă). ♦ Ceartă, dispută. 2. (Med.) Menținere a unui organ sau a unei articulații într-o anumită poziție. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. contention, lat. contentio, -onis.

CONTENȚIÚNE, contențiuni, s. f. 1. (Rar) Dezbatere, discuție (aprinsă); ceartă, dispută. 2. (Med.) Menținere a corpului sau a unui organ într-o anumită poziție. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. contention, lat. contentio, -onis.

contențiúne (rar) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. contențiúnii; pl. contențiúni

contențiúne s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. contențiúnii; pl. contențiúni

CONTENȚIÚNE s.f. 1. Dezbatere. ♦ Ceartă, dispută. 2. (Med.) Menținere a unei părți a corpului sau a unui organ într-o anumită poziție. [Var. contenție s.f. / cf. fr. contention, lat. contentio].

CONTENȚIÚNE s. f. 1. dezbatere ◊ ceartă, dispută. 2. tensiune puternică a mușchilor, a nervilor sau a spiritului. 3. procedeu de imobilizare a fragmentelor unui os fracturat, a unui organ, cu ajutorul aparatelor. ◊ procedeu de stăpânire forțată a bolnavilor psihici agitați; imobilizare a unui animal domestic în cursul examinării, îngrijirii sau al unei intervenții chirurgicale. (< fr. contention, lat. contentio)

*contențiúne f. (lat. conténtio, -ónis. V. pretențiune). Rar. Mare aplicațiune a spirituluĭ. Discusiune [!] încordată.

Intrare: contențiune
contențiune substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular contențiune contențiunea
plural contențiuni contențiunile
genitiv-dativ singular contențiuni contențiunii
plural contențiuni contențiunilor
vocativ singular
plural