13 definiții pentru contemplativ

contemplatív, ~ă a [At: I. NEGRUZZI, S. III, 26 / Pl: ~i, ~e / E: fr contemplatif] 1 Care contemplă. 2 Care este înclinat spre contemplare Și: visător. 3 Care se limitează la contemplare, neumiărind vreun scop practic sau transformarea realității. 4 (Îs) Viață ~ă Viață consacrată meditației și nu acțiunii.

CONTEMPLATÍV, -Ă, contemplativi, -e, adj. Care contemplă, care este înclinat spre contemplare; visător. ♦ Care se limitează la contemplare, neglijând latura practică, activă. ◊ Viață contemplativă = viață consacrată meditației și nu acțiunii. – Din fr. contemplatif, lat. contemplativus.

CONTEMPLATÍV, -Ă, contemplativi, -e, adj. Care contemplă, care este înclinat spre contemplare; visător. ♦ Care se limitează la contemplare, neurmărind vreun scop practic sau, în genere, transformarea realității. ◊ Viață contemplativă = viață consacrată meditației și nu acțiunii. – Din fr. contemplatif, lat. contemplativus.

CONTEMPLATÍV, -Ă, contemplativi, -e, adj. Care contemplă, care este încjinat spre contemplare, cațe își petrece timpul în reverie; visător; de contemplare. Fire contemplativă.Am putut rămînea în atitudine contemplativă față de ea. IBRĂILEANU, A. 144. îi privea nedumerită, cu ochii ei mari, serioși, contemplativi. VLAHUȚĂ, O. A. III 173. ◊ Atitudine contemplativă = atitudine de expectativă față de problemele sociale, care, sub masca imparțialității, servește reacțiunii.

contemplatív adj. m., pl. contemplatívi; f. contemplatívă, pl. contemplatíve

contemplatív adj. m., pl. contemplatívi; f. sg. contemplatívă, pl. contemplatíve

CONTEMPLATÍV adj. v. visător.

CONTEMPLATÍV, -Ă adj. Care contemplă; înclinat spre contemplare, visător. [Cf. fr. contemplatif, it. contemplativo].

CONTEMPLATÍV, -Ă adj. care contemplă, înclinat spre visare; meditativ, visător. ◊ care se limitează să contemple, fără vreun scop practic. (< fr. contemplatif, lat. contemplativus)

CONTEMPLATÍV ~ă (~i, ~e) 1) Care contemplă; înclinat spre contemplare; meditativ. Spirit ~. 2) Care se reduce la contemplare; limitat de contemplare. Viață ~ă. /<fr. contemplatif

contemplativ a. l. căruia ii place contemplațiunea: spirit contemplativ; 2. petrecut în meditațiune: vieața contemplativă a călugărilor.

*contemplatív, -ă adj. (lat. contemplativus). Relativ la contemplațiune: studiĭ contemplative. Căruĭa-ĭ place contemplațiunea: spirit contemplativ.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CONTEMPLATÍV adj. contemplator, meditativ, visător. (Fire ~.)

Intrare: contemplativ
contemplativ adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular contemplativ contemplativul contemplati contemplativa
plural contemplativi contemplativii contemplative contemplativele
genitiv-dativ singular contemplativ contemplativului contemplative contemplativei
plural contemplativi contemplativilor contemplative contemplativelor
vocativ singular
plural