11 definiții pentru consular

consulár, ~ă a [At: MAIORESCU, CR. III, 101 / Pl: ~i, ~e / E: fr consulaire, lat consularis] 1-2 Specific consulului sau consulatului. 3-4 Care se referă la consul sau la consulat. 5-6 Care provine de la consul sau de la consulat. 7-8 Care aparține consulului sau consulatului.

CONSULÁR, -Ă, consulari, -e, adj. Care ține de consul sau de consulat, privitor la consul sau la consulat. ◊ Corp consular = totalitatea consulilor (2) dintr-o țară. – Din fr. consulaire, lat. consularis.

CONSULÁR, -Ă, consulari, -e, adj. Care ține de consul sau de consulat, privitor la consul sau la consulat. ◊ Corp consular = totalitatea consulilor (2) dintr-o țară. – Din fr. consulaire, lat. consularis.

CONSULÁR, -Ă, consulari, -e, adj. Referitor la consul, de consul. ◊ Corp consular = totalitatea consulilor dintr-o țară.

consulár adj. m., pl. consulári; f. consuláră, pl. consuláre

consulár adj. m., pl. consulári; f. sg. consuláră, pl. consuláre

CONSULÁR, -Ă adj. De consul, referitor la consul sau la consulat. ◊ Corp consular = totalitatea consulilor unei țări. [Cf. lat. consularis, fr. consulaire].

CONSULÁR, -Ă adj. referitor la consul sau la consulat. ♦ corp ~ = totalitatea consulilor (3) dintr-o țară. (< fr. consulaire, lat. consularis)

CONSULÁR ~ă (~i, ~e) Care ține de consul sau de consulat. ◊ Corp ~ totalitate a consulilor dintr-o țară. /<fr. consulaire, lat. consularis

consular a. ce ține de consul: demnitate consulară ║ m. cel ce fusese consul la Roma.

*consulár, -ă adj. (lat. consularis). De consul: demnitate consulară. Care ține de justiția comercială: tribunalele consulare. S. m. Fost consul roman.

Intrare: consular
consular adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular consular consularul consula consulara
plural consulari consularii consulare consularele
genitiv-dativ singular consular consularului consulare consularei
plural consulari consularilor consulare consularelor
vocativ singular
plural