8 definiții pentru constructivism


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

constructivísm sn [At: DN300 / E: fr constructivisme] 1 Orientare estetică apărută după primul război mondial în artele plastice, literatură și muzică, care concepe realitatea într-o viziune de forme estetice, uneori abstracționiste și care tinde să coboare creația artistică la un tehnicism pur. 2 Curent în arhitectură care susține că forma arhitecturală trebuie să fie expresia exclusivă a structurii constructive a clădirii. 3 Concepție care recunoaște rolul activ, creator al gândirii în procesul de cunoaștere. 4 Concepție a școlii intuiționiste din filozofia matematicii, potrivit căreia activitatea constructivă, rațional-intuitivă este baza exigenței matematice.

CONSTRUCTIVÍSM s. n. Curent artistic apărut după Primul Război Mondial, care concepe realitatea într-o viziune de forme geometrice (uneori abstracționiste) și care impune puritatea și simplitatea liniilor. – Din fr. constructivisme.

CONSTRUCTIVÍSM s. n. Curent artistic apărut după primul război mondial, care concepe realitatea într-o viziune de forme geometrice (uneori abstracționiste) și care luptă pentru puritatea și simplitatea liniilor. – Din fr. constructivisme.

CONSTRUCTIVÍSM s.n. 1. Orientare estetică, apărută după primul război mondial în artele plastice, literatură și muzică, care tinde să coboare creația artistică la nivelul unui tehnicism pur, golind arta de conținutul ei emoțional. 2. Curent în arhitectură care susține că forma arhitecturală trebuie să fie expresia exclusivă a structurii constructive a clădirii. 3. Concepție care recunoaște rolul activ, creator al gândirii în procesul cunoașterii. ♦ Concepție a școlii intuiționiste din filozofia matematicii, potrivit căreia activitatea constructivă, rațional-intuitivă este baza exigenței matematice. [Cf. fr. constructivisme, germ. Konstruktivismus, rus. konstruktivizm].

CONSTRUCTIVÍSM s. n. 1. orientare estetică, în artele plastice, literatură și muzică, care concepe realitatea într-o viziune de forme geometrice, spațiale, și care luptă pentru puritatea și simplitatea liniilor, pentru corelarea artei cu tehnica modernă. 2. curent în arhitectură care susține că forma arhitecturală trebuie să fie expresia structurii constructive a clădirii. 3. concepție care recunoaște rolul activ, creator al gândirii în procesul cunoașterii. ◊ concepție a școlii intuiționiste din filozofia matematicii potrivit căreia activitatea constructivă este baza exigenței matematice. (< fr. constructivisme)

CONSTRUCTIVÍSM n. Curent artistic care concepe creația artistică ca o construcție arbitrară din forme lipsite de conținut emotiv. /<fr. constructivisme


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

Intrare: constructivism
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • constructivism
  • constructivismul
  • constructivismu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • constructivism
  • constructivismului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

constructivism

  • 1. Curent artistic apărut după Primul Război Mondial, care concepe realitatea într-o viziune de forme geometrice (uneori abstracționiste) și care impune puritatea și simplitatea liniilor.
    surse: MDA2 DEX '09 DN
  • 2. Curent în arhitectură care susține că forma arhitecturală trebuie să fie expresia exclusivă a structurii constructive a clădirii.
    surse: MDA2 DN
  • 3. Concepție care recunoaște rolul activ, creator al gândirii în procesul cunoașterii.
    surse: MDA2 DN
    • 3.1. Concepție a școlii intuiționiste din filosofia matematicii, potrivit căreia activitatea constructivă, rațional-intuitivă este baza exigenței matematice.
      surse: MDA2 DN

etimologie: