4 definiții pentru constativ


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

constativ, ~ă a [At: DN3 / Pl: ~i, ~e / E: fr constatif, lat constativus] Constatativ.

CONSTATÍV, -Ă adj. Cu caracter de constatare; constatativ. [< fr. constatif, cf. lat. constativus].

CONSTATÍV, -Ă adj. (lingv.; despre o frază) care se mărginește a descrie evenimentul. (< fr. constatif)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

constatív adj. m., pl. constatívi; f. sg. constatívă, pl. constatíve

Intrare: constativ
constativ adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • constativ
  • constativul
  • constativu‑
  • constati
  • constativa
plural
  • constativi
  • constativii
  • constative
  • constativele
genitiv-dativ singular
  • constativ
  • constativului
  • constative
  • constativei
plural
  • constativi
  • constativilor
  • constative
  • constativelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)