CONSTANTĂ, constante, s. f. (Mat.) Mărime a cărei valoare rămîne neschimbată.

CONSTANTĂ s.f. 1. (Mat.) Mărime cu valoare invariabilă, neschimbată. 2. (Fiz.) Mărime care caracterizează un fenomen, un material, un aparat etc. 3. Element al limbajului formalizat, reprezentînd un nume socotit fix pentru același denotat. [< fr. constante].

CONSTANTĂ ~e f. 1) Mărime care nu-și schimbă valoarea. ~a gazelor. ~ radioactivă. 2) med. Indice care consemnează starea normală a organismului. 3) log. Expresie a cărei semnificație este socotită fixă. /<fr. constante

constant, ~ă [At: GFIICA, S. 209 / Pl: ~nți, ~e / E: fr constant, lat constans, -ntis] 1 a Care rămâne neschimbat Si: invariabil, statornic. 2 a (Pex) Credincios. 3 (Ecn; îs) Capital ~ Parte a capitalului investită în mijloacele de producție, care nu-și schimbă mărimea valorii în procesul de producție. 4 a (Ggf; îs) Climate ~e Climate în care diferența dintre media de temperatură a verii și cea a iernii nu depășește 7, 8°C. 5 a (Ggf; îs) Vânturi ~e Vânturi care, în unele regiuni ale globului, bat în aceeași direcție tot timpul anului. 6 a (Mat; îs) Cantitate ~ă Cantitate care rămâne neschimbată în raport cu altele, variabile. 7 sf (Mat) Mărime a cărei valoare rămâne neschimbată. 8 sf Mărime care caracterizează un fenomen, aparat, substanță. 9 av Mereu.

CONSTANT, -Ă, constanți, -te, adj. (În opoziție cu variabil) Care rămîne neschimbat; neschimbător, invariabil, statornic. Devotament constant. ◊ (Ec. pol.) Capital constant v. capital. (Geogr.) Vînturi constante = vînturi care suflă în aceeași direcție în tot cursul anului.

CONSTANT, -Ă adj. Neschimbat; invariabil; statornic. [Cf. fr. constant, lat. constans].

CONSTANT, -Ă I. adj. care rămâne neschimbat; invariabil. ♦ capital ~ = parte a capitalului investită în mijloacele de producție, care nu-și schimbă mărimea valorii în procesul de producție. II. s. f. 1. (mat.) mărime având o valoare invariabilă. 2. (fiz.) mărime care caracterizează un fenomen, material, aparat etc. 3. element al limbajului formal reprezentând un nume socotit fix pentru același denotat. (< fr. constant, lat. constans)

CONSTANT ~tă (~ți, ~te) 1) Care persistă într-o anumită stare; existent într-o stare neschimbată. 2) (despre persoane) Care are convingeri neschimbate; caracterizat prin consecvență în convingeri; statornic. /<fr. constant, lat. constans, ~ntis

constant a. 1. statornic, stăruitor: amic constant; 2. fig. care nu se schimbă: în lumea asta nimic nu-i constant.

*constánt, -ă adj. (lat. cónstans, -ántis, d. con-, împreună, și stare, a sta. V. staŭ, consist). Statornic, stabil, invariabil: caracter constant, fericire constantă.

constantă s. f., g.-d. art. constantei; pl. constante

constantă s. f., g.-d. art. constantei; pl. constante

constantă s. f., pl. constante

constant adj. m., pl. constanți; f. constantă, pl. constante

constant adj. m., pl. constanți; f. constantă, pl. constante

constant adj. m., pl. constanți; f. sg. constantă, pl. constante

CONSTANT adj. 1. invariabil, neschimbat, uniform. (Viteză ~.) 2. invariabil, neschimbat. (Valoare ~.) 3. invariabil, neschimbător, permanent, (livr.) imuabil. (Fenomen ~.) 4. v. consecvent. 5. v. staționar.

CONSTANTA LUI PLANCK s. (FIZ.) cuantă de acțiune.

CONSTANT adj. 1. invariabil, neschimbat, uniform. (Viteză ~.) 2. invariabil, neschimbat. (Valoare ~.) 3. invariabil, neschimbător, permanent, (livr.) imuabil. (Fenomen ~.) 4. consecvent, neschimbat, neschimbător, stabil, statornic. (~ în sentimente.)

Constant ≠ fluctuant, inconstant, instabil, neconstant, oscilant, schimbător, variabil, variat, muabil, nestatornic