10 definiții pentru „considerent”   declinări

CONSIDERÉNT, considerente, s. n. 1. Punct de vedere; părere. ♦ Argument logic; motiv. 2. (Jur.; la pl.) Partea dintr-o hotărâre a unui organ de jurisdicție cuprinzând motivarea hotărârii respective. – Din fr. considérant.

CONSIDERÉNT, considerente, s. n. 1. Punct de vedere; părere. ♦ Argument logic; motiv. 2. (Jur.; la pl.) Partea dintr-o hotărâre a unui organ de jurisdicție cuprinzând motivarea hotărârii respective. – Din fr. considérant.

considerént s. n., pl. considerénte

considerént s. n., pl. considerénte

CONSIDERÉNT s. 1. v. părere. 2. v. argument. 3. v. cauză.

CONSIDERÉNT s.n. 1. Punct de vedere. ♦ Argument logic, motiv. 2. (Jur.; la pl.) Partea dintr-o hotărâre a unui organ de jurisdicție, cuprinzând motivarea soluției date de acest organ. [Cf. fr. considérant].

CONSIDERÉNT s. n. 1. punct de vedere; părere. ◊ argument (logic), motiv. 2. (jur.; pl.) partea dintr-o hotărâre a unui organ de jurisdicție cu motivarea soluției date de acest organ. (< fr. considérant)

CONSIDERÉNT ~e n. 1) Argument logic. 2) Poziție intelectuală; punct de vedere asupra unui lucru sau asupra unei persoane; părere; judecată; opinie. 3) jur. Factor care motivează o decizie a unui organ de jurisdicție. /<fr. considérant

*consideránt n., pl. e (fr. considérant, îld. -and, lat. considerandus, care trebuĭe să fie considerat; it. -ando). Motivu pe care se întemeĭază și care procede [!] o lege, o sentență [!]. – Maĭ bine ar fi -and. Fals -ent.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CONSIDERÉNT s. 1. considerație, constatare, idee, observare, observație, opinie, părere, reflecție, reflexie, remarcă. (Citeva ~ asupra...) 2. argument, raționament, (înv.) rezón. (I-a convins cu ~e logice.) 3. cauză, mobil, motiv, pricină, prilej, rațiune, temei, (înv. și pop.) cuvî́nt, (pop.) nóimă, príce, (înv.) cap, obiéct, povód, rezón, (fig.) izvór, sămî́nță. (~ care poate explica producerea unui fenomen.)