11 definiții pentru considerent


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

considerent sn [At: MAIORESCU, D. I, 92 / V: (iuz) ~rant / Pl: ~e / E: fr considerant] 1-2 Considerație (4-5). 3 Argument logic. 4 (Jur; lpl) Parte dintr-o hotărâre a unui organ de jurisdicție cuprinzând motivarea hotărârii respective. corectată

CONSIDERÉNT, considerente, s. n. 1. Punct de vedere; părere. ♦ Argument logic; motiv. 2. (Jur.; la pl.) Partea dintr-o hotărâre a unui organ de jurisdicție cuprinzând motivarea hotărârii respective. – Din fr. considérant.

CONSIDERÉNT, considerente, s. n. 1. Punct de vedere; părere. ♦ Argument logic; motiv. 2. (Jur.; la pl.) Partea dintr-o hotărâre a unui organ de jurisdicție cuprinzând motivarea hotărârii respective. – Din fr. considérant.

CONSIDERÉNT, considerente, s. n. Motiv, punct de vedere, argument logic; considerație (1).

CONSIDERÉNT s.n. 1. Punct de vedere. ♦ Argument logic, motiv. 2. (Jur.; la pl.) Partea dintr-o hotărâre a unui organ de jurisdicție, cuprinzând motivarea soluției date de acest organ. [Cf. fr. considérant].

CONSIDERÉNT s. n. 1. punct de vedere; părere. ◊ argument (logic), motiv. 2. (jur.; pl.) partea dintr-o hotărâre a unui organ de jurisdicție cu motivarea soluției date de acest organ. (< fr. considérant)

CONSIDERÉNT ~e n. 1) Argument logic. 2) Poziție intelectuală; punct de vedere asupra unui lucru sau asupra unei persoane; părere; judecată; opinie. 3) jur. Factor care motivează o decizie a unui organ de jurisdicție. /<fr. considérant

*consideránt n., pl. e (fr. considérant, îld. -and, lat. considerandus, care trebuĭe să fie considerat; it. -ando). Motivu pe care se întemeĭază și care procede o lege, o sentență. – Maĭ bine ar fi -and. Fals -ent.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

considerént s. n., pl. considerénte

considerént s. n., pl. considerénte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CONSIDERÉNT s. 1. v. părere. 2. v. argument. 3. v. cauză.

CONSIDERENT s. 1. considerație, constatare, idee, observare, observație, opinie, părere, reflecție, reflexie, remarcă. (Citeva ~ asupra...) 2. argument, raționament, (înv.) rezon. (I-a convins cu ~e logice.) 3. cauză, mobil, motiv, pricină, prilej, rațiune, temei, (înv. și pop.) cuvînt, (pop.) noimă, price, (înv.) cap, obiect, povod, rezon, (fig.) izvor, sămînță. (~ care poate explica producerea unui fenomen.)

Intrare: considerent
considerent substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • considerent
  • considerentul
  • considerentu‑
plural
  • considerente
  • considerentele
genitiv-dativ singular
  • considerent
  • considerentului
plural
  • considerente
  • considerentelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

considerent

etimologie: