8 definiții pentru conotativ

conotatív a [At: DEX2 / Pl: ~i, ~e / E: fr connotatif] 1 (D. sensul cuvintelor) Suplimentar față de denotația cuvântului. 2 Care este rezultat din context Și: figurat. 3 (D. stil) Care este dominat de conotații (1).

CONOTATÍV, -Ă, conotativi, -e, adj. (Despre sensul cuvintelor) Suplimentar față de denotația cuvântului; care este rezultat din experiența personală, din context; figurat. ♦ (Despre stil) Care este dominat de conotații. – Din fr. connotatif.

CONOTATÍV, -Ă, conotativi, -e, adj. (Despre sensul cuvintelor) Suplimentar față de denotația cuvântului; care este rezultat din experiența personală, din context; figurat. ♦ (Despre stil) Care este dominat de conotații. – Din fr. connotatif.

*conotatív adj. m., pl. conotatívi; f. conotatívă, pl. conotatíve

conotatív adj. m., pl. conotatívi; f. sg. conotatívă, pl. conotatíve

CONOTATÍV, -Ă adj. Referitor la conotație: (despre sensul cuvintelor) cu valoare suplimentară, care reiese din condițiile sociale sau locale, ale mesajului. [< fr. connotativ].

CONOTATÍV, -Ă adj. referitor la conotație; (despre sensul cuvintelor) suplimentar față de denotația cuvântului; reieșind din experiența personală, din context; figurat. ◊ (despre stil) dominat de conotații. (< fr. connotatif)


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CONOTATÍV, -Ă adj. (< fr. connotatif): în sintagmele limbaj conotativ și sens conotativ (v.).

Intrare: conotativ
conotativ adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular conotativ conotativul conotati conotativa
plural conotativi conotativii conotative conotativele
genitiv-dativ singular conotativ conotativului conotative conotativei
plural conotativi conotativilor conotative conotativelor
vocativ singular
plural