11 definiții pentru conlucrător

conlucrătór, ~oáre smf [At: DACIA LIT. X/12 / Pl: ~i, ~oáre / E: conlucra] (înv) Colaborator.

CONLUCRĂTÓR, -OÁRE, conlucrători, -oare, s. m. și f. (Înv.) Colaborator. – Conlucra + suf. -ător.

CONLUCRĂTÓR, -OÁRE, conlucrători, -oare, s. m. și f. (Înv.) Colaborator. – Conlucra + suf. -ător.

CONLUCRĂTÓR, -OÁRE, conlucrători, -oare, s. m. și f. (Învechit) Colaborator. În Flandra, găsim pe... amicul și conlucrătorul lui Rubens. ODOBESCU, S. III 130.

conlucrătór (înv.) (-lu-cră-) s. m., pl. conlucrătóri

conlucrătór s. m. (sil. -cră-), pl. conlucrătóri

CONLUCRĂTÓR s. v. colaborator.

CONLUCRĂTÓR ~óri m. înv. Fiecare dintre două sau mai multe persoane care lucrează împreună considerate în raport una față de alta; colaborator. /a conlucra + suf. ~ător

conlucrătoáre (înv.) (-lu-cră-) s. f., g.-d. art. conlucrătoárei; pl. conlucrătoáre

conlucrătoáre s. f. (sil. -cră-), g.-d. art. conlucrătoárei; pl. conlucrătoáre


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

conlucrătór s. v. COLABORATOR.

Intrare: conlucrător
conlucrător substantiv masculin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular conlucrător conlucrătorul
plural conlucrători conlucrătorii
genitiv-dativ singular conlucrător conlucrătorului
plural conlucrători conlucrătorilor
vocativ singular
plural