conivent, ~ă a [At: DA / Pl: ~nți, ~e / E: fr connivent, lat connivens] (D. frunze) 1 Îndoit înăuntru. 2 Care tinde să se împreuneze.

conivență sf [At: CODRU-DRĂGUȘANU, C. 204 / Pl: ~țe / E: fr connivence, lat conniventia] 1 (Îe) De ~ (cu)... În complicitate (cu). 2 (Îae) De acord (cu...).

CONIVENȚĂ s. f. (Rar, în loc. adv.) De conivență (cu...) = în complicitate, de acord (cu...), în înțelegere (cu...).

CONIVENT, -Ă adj. (Despre frunze) 1. Îndoit înăuntru. 2. Care tinde a se împreuna. [< fr. connivent, lat. connivens].

CONIVENȚĂ s.f. (Rar) Complicitate, înțelegere (secretă). ◊ De conivență (cu...) = în complicitate, de acord (cu...). [Cf. fr. connivence, it. connivenza, lat. conniventia].

CONIVENT, -Ă adj. 1. (despre frunze, valvule intestinale etc.) îndoit înăuntru. 2. care tinde a se împreuna. (< fr. connivent)

CONIVENȚĂ s. f. faptul de a tolera ceva rău sau incorect; acord tacit; complicitate. ♦ de ~ (cu...) = în complicitate, de acord (cu...). (< fr. connivence, lat. coniventia)

CONIVENȚĂ ~e f.: De ~ (cu cineva) prin înțelegere tacită; în complicitate cu cineva. /<fr. connivence, lat. conniventia

conivent a. Bot. cari tind a se apropia: frunze conivente.

conivență f. complicitate la o faptă rea ce trebue sau se poate împiedica.

*conivént, -ă adj. (lat. connivens, -éntis). Care e în înțelegere cu altu: sîntem conivențĭ în acest lucru. Bot. Foĭ conivente, care tind a se apropia unele de altele. Anat. Válvule conivente (la om), care-s umplute de mucoasa intestinală.

*conivénță f., pl. e (lat. conniventia). Înțelegere, acord: am lucrat de (saŭ în) conivență cu el, sîntem de conivență.

conivent adj. m., pl. conivenți; f. coniventă, pl. conivente

conivență s. f. (în: de ~ (cu...))

conivent adj. m., pl. conivenți; f. coniventă, pl. conivente

!conivență (în expr. de ~) s. f.

conivent adj. m., pl. conivenți; f. sg. coniventă, pl. conivente

conivență s. f., g.-d. art. conivenței; pl. conivențe