13 definiții pentru congruență


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

congruență sf [At: GEOM. SP. 100 / Pl: ~țe / E: fr congruence, lat congruentia] 1 Concordanță. 2 (Mat) Relație care există între două numere întregi când diferența lor este multiplul unui număr întreg. 3 (D. figuri geometrice) Egalitate.

CONGRUÉNȚĂ, congruențe, s. f. 1. Acord, concordanță, coincidență. ♦ (Mat.) Relație care există între două numere întregi când diferența lor este multiplul unui număr întreg. 2. Însușirea de a fi congruent. [Pr.: -gru-en-] – Din fr. congruence, lat. congruentia.

CONGRUÉNȚĂ, congruențe, s. f. 1. Acord, concordanță, coincidență. ♦ (Mat.) Relație care există între două numere întregi când diferența lor este multiplul unui număr întreg. 2. Însușirea de a fi congruent. [Pr.: -gru-en-] – Din fr. congruence, lat. congruentia.

CONGRUÉNȚĂ, congruențe, s. f. Acord, concordanță. ♦ (Mat.) Relația dintre doua numere întregi care au proprietatea de a da același rest la împărțirea cu un întreg.

CONGRUÉNȚĂ s.f. Acord, concordanță; coincidență. ♦ Relație care arată că două numere sunt congruente în raport cu un anumit divizor comun. ♦ Egalitate a figurilor geometrice. [Cf. fr. congruence, it. congruenza, lat. congruentia].

CONGRUÉNȚĂ s. f. 1. însușirea de a fi congruent; potrivire deplină. ♦ (mat.) relație de ~ = relație dintre două numere întregi congruente. ◊ acord între gândurile, sentimentele, convingerile cuiva în comportamemtul său. 2. acord între subiect și predicat. 3. (med.) calitate a unei anastomoze ale cărei părți se împreună perfect. (< fr. congruence, lat. congruentia)

CONGRUÉNȚĂ ~e f. Caracter congruent; coincidență; concordanță. ~a figurilor. [Sil. -gru-en-] /<fr. congruence, lat. congruentia

*congruénță f. (lat. congruentia). Calitatea de a fi congruent (potrivire): congruența gestuluĭ cu vorba.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

congruénță (-gru-en-) s. f., g.-d. art. congruénței; pl. congruénțe

congruénță s. f. (sil. -gru-en-), g.-d. art. congruénței; pl. congruénțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CONGRUÉNȚĂ s. v. coincidență, concordanță, echivalență.

congruență s. v. COINCIDENȚĂ. CONCORDANȚĂ. ECHIVALENȚĂ.

Congruență ≠ incongruiență, necongruiență


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

CONGRUÉNȚĂ s. f. (cf. fr. congruence, it. congruenzo, lat. congruentia „potrivire”): acord, concordanță, potrivire între predicat și subiect (v. acórd).

Intrare: congruență
congruență substantiv feminin
  • silabație: con-gru-en-ță
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • congruență
  • congruența
plural
  • congruențe
  • congruențele
genitiv-dativ singular
  • congruențe
  • congruenței
plural
  • congruențe
  • congruențelor
vocativ singular
plural

congruență

    • 1.1. matematică Relație care există între două numere întregi când diferența lor este multiplul unui număr întreg.
      surse: DEX '09 DEX '98
      • diferențiere Relația dintre doua numere întregi care au proprietatea de a da același rest la împărțirea cu un întreg.
        surse: DLRLC
      • diferențiere Relație care arată că două numere sunt congruente în raport cu un anumit divizor comun.
        surse: DN
    • 1.2. Egalitate a figurilor geometrice.
      surse: DN
    • 1.3. Acord între gândurile, sentimentele, convingerile cuiva în comportamentul său.
      surse: MDN '00
  • 2. Însușirea de a fi congruent.
    surse: DEX '09 DEX '98
  • 3. Acord între subiect și predicat.
    surse: MDN '00
  • 4. medicină Calitate a unei anastomoze ale cărei părți se împreună perfect.
    surse: MDN '00

etimologie: