14 definiții pentru congruență

congruénță sf [At: GEOM. SP. 100 / Pl: ~țe / E: fr congruence, lat congruentia] 1 Concordanță. 2 (Mat) Relație care există între două numere întregi când diferența lor este multiplul unui număr întreg. 3 (D. figuri geometrice) Egalitate.

CONGRUÉNȚĂ, congruențe, s. f. 1. Acord, concordanță, coincidență. ♦ (Mat.) Relație care există între două numere întregi când diferența lor este multiplul unui număr întreg. 2. Însușirea de a fi congruent. [Pr.: -gru-en-] – Din fr. congruence, lat. congruentia.

CONGRUÉNȚĂ, congruențe, s. f. 1. Acord, concordanță, coincidență. ♦ (Mat.) Relație care există între două numere întregi când diferența lor este multiplul unui număr întreg. 2. Însușirea de a fi congruent. [Pr.: -gru-en-] – Din fr. congruence, lat. congruentia.

CONGRUÉNȚĂ, congruențe, s. f. Acord, concordanță. ♦ (Mat.) Relația dintre doua numere întregi care au proprietatea de a da același rest la împărțirea cu un întreg.

congruénță (-gru-en-) s. f., g.-d. art. congruénței; pl. congruénțe

congruénță s. f. (sil. -gru-en-), g.-d. art. congruénței; pl. congruénțe

CONGRUÉNȚĂ s. v. coincidență, concordanță, echivalență.

Congruență ≠ incongruiență, necongruiență

CONGRUÉNȚĂ s.f. Acord, concordanță; coincidență. ♦ Relație care arată că două numere sunt congruente în raport cu un anumit divizor comun. ♦ Egalitate a figurilor geometrice. [Cf. fr. congruence, it. congruenza, lat. congruentia].

CONGRUÉNȚĂ s. f. 1. însușirea de a fi congruent; potrivire deplină. ♦ (mat.) relație de ~ = relație dintre două numere întregi congruente. ◊ acord între gândurile, sentimentele, convingerile cuiva în comportamemtul său. 2. acord între subiect și predicat. 3. (med.) calitate a unei anastomoze ale cărei părți se împreună perfect. (< fr. congruence, lat. congruentia)

CONGRUÉNȚĂ ~e f. Caracter congruent; coincidență; concordanță. ~a figurilor. [Sil. -gru-en-] /<fr. congruence, lat. congruentia

*congruénță f. (lat. congruentia). Calitatea de a fi congruent (potrivire): congruența gestuluĭ cu vorba.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

congruență s. v. COINCIDENȚĂ. CONCORDANȚĂ. ECHIVALENȚĂ.

CONGRUÉNȚĂ s. f. (cf. fr. congruence, it. congruenzo, lat. congruentia „potrivire”): acord, concordanță, potrivire între predicat și subiect (v. acórd).

Intrare: congruență
congruență substantiv feminin
  • silabație: -gru-en-
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • congruență
  • congruența
plural
  • congruențe
  • congruențele
genitiv-dativ singular
  • congruențe
  • congruenței
plural
  • congruențe
  • congruențelor
vocativ singular
plural