7 definiții pentru congeminație
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
CONGEMINÁȚIE s. f. (Biol.) Formație dublă simultană. – Din lat. congeminatio, fr. congémination.
congeminație sf [At: DEX2 / P: ~ți-e / Pl: ~ii / E: fr congemination, lat congeminatio] (Rar) Formație dublă simultană.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CONGEMINÁȚIE s. f. (Rar) Formație dublă simultană. – Din lat. congeminatio, fr. congémination.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de irene_bujenita
- acțiuni
CONGEMINÁȚIE s.f. (Rar) Formație dublă simultană; redublare.[1] [Gen. -iei. / cf. lat. congeminatio, fr. congémination].
- Termen inexistent în dicționar. — gall
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
CONGEMINÁȚIE s. f. formație dublă simultană; redublare. (< fr. congémination, lat. congeminatio)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
Dicționare morfologice
Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.
congemináție (rar) (-ți-e) s. f., art. congemináția (-ți-a), g.-d. congemináții, art. congemináției
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
congemináție s. f. (sil. -ți-e), art. congemináția (sil. -ți-a), g.-d. congemináții, art. congemináției
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
- silabație: -ți-e
| substantiv feminin (F135) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural | — | — | |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural | — | — | |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
congeminație
- surse: MDA2 DEX '09 DEX '98 DN
etimologie:
- limba latină congeminatiosurse: MDA2 DEX '09 DEX '98 DN
- limba franceză congéminationsurse: MDA2 DEX '09 DEX '98 DN