9 definiții pentru coneț


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

conéț sm [At: DA / Pl: ? / E: bg конец] 1 (Înv) Sfârșit. 2 (Reg; îe) A face (sau a pune) cuiva ~ul A omorî. 3 (Fig; reg) Moarte. 4 (Reg) Șotie.

CONÉȚ s. n. (Înv. și reg.) 1. Sfârșit. ◊ Expr. A face (sau a pune) cuiva conețul = a pune cuiva capăt zilelor, a omorî. 2. Șotie, boroboață. – Din sl. konĭcĭ.

CONÉȚ s. n. (Înv. și reg.) 1. Sfârșit. ◊ Expr. A face (sau a pune) cuiva conețul = a pune cuiva capăt zilelor, a-l omorî. 2. Șotie, boroboață. – Din sl. konĭcĭ.

coneț n. Mold. sfârșit: (ironic): na, că fi-am făcut conețul CR. [Slav. KONĬȚĬ].

conéț n., pl. urĭ saŭ e (vsl. konĭcĭ, rus. konéc, sfîrșit. V. concină). Vechĭ. Sfîrșit. Azĭ. Mold. Fam. A-ĭ face conețu, a-ĭ pune capăt, a o sfîrși.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

conéț (înv., reg.) s. n.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CONÉȚ s. v. cap, capăt, final, fine, încheiere, sfârșit.

coneț s. v. CAP. CAPĂT. FINAL. FINE. ÎNCHEIERE. SFÎRȘIT.

Intrare: coneț
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • coneț
  • conețul
  • conețu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • coneț
  • conețului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

coneț învechit regional

etimologie: