9 definiții pentru coneț

conéț sm [At: DA / Pl: ? / E: bg кoнeц] 1 (Înv) Sfârșit. 2 (Reg; îe) A face (sau a pune) cuiva ~ul A omorî. 3 (Fig; reg) Moarte. 4 (Reg) Șotie.

CONÉȚ s. n. (Înv. și reg.) 1. Sfârșit. ◊ Expr. A face (sau a pune) cuiva conețul = a pune cuiva capăt zilelor, a omorî. 2. Șotie, boroboață. – Din sl. konĭcĭ.

CONÉȚ s. n. (Înv. și reg.) 1. Sfârșit. ◊ Expr. A face (sau a pune) cuiva conețul = a pune cuiva capăt zilelor, a-l omorî. 2. Șotie, boroboață. – Din sl. konĭcĭ.

conéț (înv., reg.) s. n.

CONÉȚ s. v. cap, capăt, final, fine, încheiere, sfârșit.

coneț n. Mold. sfârșit: (ironic): na, că fi-am făcut conețul CR. [Slav. KONĬȚĬ].

conéț n., pl. urĭ saŭ e (vsl. konĭcĭ, rus. konéc, sfîrșit. V. concină). Vechĭ. Sfîrșit. Azĭ. Mold. Fam. A-ĭ face conețu, a-ĭ pune capăt, a o sfîrși.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

conéț s. v. CAP. CAPĂT. FINAL. FINE. ÎNCHEIERE. SFÎRȘIT.

Intrare: coneț
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular coneț conețul
plural
genitiv-dativ singular coneț conețului
plural
vocativ singular
plural