11 definiții pentru condicar condecar


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

condicar sm [At: (a. 1790) BUL. COM. IST. IV, 127 / V: ~dec~ / Pl: ~i / E: condică + -ar] (Iuz) Arhivar.

CONDICÁR, condicari, s. m. (Înv.) Persoană care scria sau avea în păstrare condicile; arhivar. – Condică + suf. -ar.

CONDICÁR, condicari, s. m. (Înv.) Persoană care scria sau avea în păstrare condicile; arhivar. – Condică + suf. -ar.

CONDICÁR, condicari, s. m. (Învechit și arhaizant) Persoană care scrie sau are în păstrare condicile; arhivar, registrator. Nu răzbeau cu înscrierea oamenilor... condicarii care întinseseră mese în curtea prefecturii și primăriei. PAS, L. I 288. Condicarul în picioare îi citea jălbile. GHICA, S. 7.

CONDICÁR ~i m. înv. Funcționar care avea în păstrare condicile și registrele; arhivar. /condică + suf. ~ar

condicar m. 1. odinioară, arhivar: doi condicari de divan FIL.; 2. azi, cel ce ține condicile.

condicár m. (d. condică). Vechĭ. Arhivar, registrator.

condecar sm vz condicar


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

condicár (înv.) s. m., pl. condicári

condicár s. m., pl. condicári


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CONDICÁR s. v. arhivar, înregistrator, registrator.

condicar s. v. ARHIVAR. ÎNREGISTRATOR. REGISTRATOR.

Intrare: condicar
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • condicar
  • condicarul
  • condicaru‑
plural
  • condicari
  • condicarii
genitiv-dativ singular
  • condicar
  • condicarului
plural
  • condicari
  • condicarilor
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • condecar
  • condecarul
plural
  • condecari
  • condecarii
genitiv-dativ singular
  • condecar
  • condecarului
plural
  • condecari
  • condecarilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)