condiționát², ~ă a [At: GHEREA, ST. CR. I, 292 / P: ~ți-o~ / Pl: ~ați, ~e / E: fr conditionné] 1 Care este îngrădit de (sau supus unor) anumite condiții.2(Grm; îs) Propoziție -ă Propoziție de care depinde o propoziție condițională. 3 (Îs) Aer~ Aer menținut prin instalații speciale în condiții optime de temperatură, umiditate și puritate. 4 (Med; îs) Reflex ~ Reacție bazată pe legătura nervoasă temporară în scoarța cerebrală între două focare de excitație care coincid în timp.

condiționát¹ sn [At: MDA ms / P: ~ți-o~ / Pl: ~uri / E: condiționa] 1-2 Condiționare (1-2).

CONDIȚIONÁT, -Ă, condiționați, -te, adj. Care îndeplinește anumite condiții; care este făcut (sau supus) unor anumite condiții date. ◊ Aer condiționat = aer menținut prin instalații speciale în condiții optime de temperatură, umiditate și puritate. (Psih.) Reflex condiționat = reflex dobândit în cursul vieții, în urma asocierii repetate a unui excitant oarecare cu un excitant care provoacă un reflex înnăscut. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conditionné.

CONDIȚIONÁT, -Ă, condiționați, -te, adj. (În sintagmele) Aer condiționat = aer menținut prin instalații speciale în condiții optime de temperatură, umiditate și puritate. (Psih.) Reflex condiționat = reacție bazată pe legătura nervoasă temporară formată în scoarța cerebrală între două focare de excitație care coincid în timp. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conditionné.

CONDIȚIONÁT, -Ă, condiționați, -te, adj. (În expr.) Aer condiționat = aer care se menține. în unele clădiri moderne, prin instalații speciale, în condiții optime de temperatură, umiditate și puritate. (Psih.) Reflex condiționat = răspuns bazat pe legătura nervoasă temporară formată în scoarța cerebrală între două focare de excitație care coincid în timp; constituie mecanismul fiziologic universal care stă la baza activității nervoase superioare la om și la animale și care asigură adaptarea precisă a organismului la mediul exterior.

CONDIȚIONÁT, -Ă condiționați, -te, adj. (În expr.) Aer condiționat = aer menținut prin instalații speciale în condiții optime de temperatură, umiditate și puritate. (Psih.) Reflex condiționat = răspuns bazat pe legătura nervoasă temporară formată în scoarța cerebrală între două focare de excitație care coincid în timp; constituie mecanismul fiziologic universal care stă la baza activității nervoase superioare la om și la animale și asigură adaptarea precisă a organismului la mediul înconjurător. [Pr.: -ți-o-]. – Fr. conditionné.

condiționát adj. m., pl. condiționáți; f. sg. condiționátă, pl. condiționáte

Condiționat ≠ necondiționat

CONDIȚIONÁT, -Ă adj. Care îndeplinește anumite condiții; care este făcut în anumite condiții (date). ◊ Aer condiționat = aer din interiorul unei încăperi, menținut în anumite condiții de puritate, de temperatură etc.; reflex condiționat = răspuns bazat pe legătura nervoasă temporară formată în scoarța creierului între două focare de excitație care coincid în timp. [< condiționa].

CONDIȚIONAT, -Ă adj. care îndeplinește anumite condiții; făcut în anumite condiții (date). ♦ aer ~ = aer din interiorul unei încăperi menținut în anumite condiții de puritate, temperatură etc.; reflex ~ = răspuns bazat pe legătura nervoasă temporară formată în scoarța creierului între două focare de excitație care coincid în timp. (< fr. conditionné)

CONDIȚIONÁT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A CONDIȚIONA. 2): Aer ~ aer trecut printr-un sistem special de ventilație în scopul păstrării proprietăților lui optime. 3) psih.: Reflex ~ reflex dobândit în cursul vieții prin coincidența repetată a excitanților. [Sil. -ți-o-] /v. a condiționa

condiționat a. care se află în anumite condițiuni.

*condiționát, -ă adj. (fr. conditionné). Cu condițiunĭ, condițional: promisiune condiționată.

condiționa vt [At: GHEREA, ST. CR. II, 1, 5 / P: ~ți-o~ / Pzi: ~néz / E: fr conditionner] 1 A constitui condiția esențială de care depinde ceva. 2 A limita valabilitatea unui act printr-o condiție de care depinde însăși executarea lui. 3 A supune un act uneia sau mai multor condiții. 4 A admite ceva cu anumite condiții.

CONDIȚIONÁ, condiționez, vb. I. Tranz. 1. A constitui condiția de care depinde ceva; a fi cauza unui lucru, a provoca ceva. 2. A limita valabilitatea unui act printr-o condiție, a face să depindă executarea lui de o condiție, a-l supune uneia sau mai multor condiții. ♦ A admite un lucru cu anumite condiții, sub rezerva îndeplinirii unei anumite obligații. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conditionner.

CONDIȚIONÁ, condiționez, vb. I. Tranz. 1. A constitui condiția de care depinde ceva; a fi cauza unui lucru, a provoca ceva. 2. A limita valabilitatea unui act printr-o condiție, a face să depindă executarea lui de o condiție, a-l supune uneia sau mai multor condiții. ♦ A admite un lucru cu anumite condiții, sub rezerva îndeplinirii unei anumite obligații. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conditionner.

CONDIȚIONÁ, condiționez, vb. I. Tranz. 1. A fi condiția esențială de care, depinde ceva, a fi cauza unui lucru, a provoca ceva. Frica lui Conu Leonida condiționează «hazul» părții din urmă a comediei. IBRĂILEANU, S. 77. 2. A limita valabilitatea unui act printr-o condiție, a face să depindă exceptarea lui de o condiție, a-l supune» uneia sau mai multor condiții. ♦ A admite cu anumite condiții, sub rezerva împlinirii unei anumite obligații. – Condiționez satisfacerea cererii tale de îndeplinirea făgăduielilor pe care mi le-ai făcut. – Pronunțat: -ți-o-.

CONDIȚIONÁ, condiționez, vb. I. Tranz. 1. A fi condiția, de care depinde ceva; a fi cauza unui lucru, a provoca ceva. 2. A limita valabilitatea unui act printr-o condiție, a face să depindă executarea lui de o condiție, a-l supune uneia sau mai multor condiții. ◊ A admite un lucru cu anumite condiții, sub rezerva îndeplinirii unei anumite obligații. [Pr.: -ți-o-]. – Fr. conditionner.

condiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 condiționeáză

condiționá vb. (sil. -ți-o-), ind. prez. 1 sg. condiționéz, 3 sg. și pl. condiționeáză