12 definiții pentru condiționa


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

condiționa vt [At: GHEREA, ST. CR. II, 1, 5 / P: ~ți-o~ / Pzi: ~nez / E: fr conditionner] 1 A constitui condiția esențială de care depinde ceva. 2 A limita valabilitatea unui act printr-o condiție de care depinde însăși executarea lui. 3 A supune un act uneia sau mai multor condiții. 4 A admite ceva cu anumite condiții.

CONDIȚIONÁ, condiționez, vb. I. Tranz. 1. A constitui condiția de care depinde ceva; a fi cauza unui lucru, a provoca ceva. 2. A limita valabilitatea unui act printr-o condiție, a face să depindă executarea lui de o condiție, a-l supune uneia sau mai multor condiții. ♦ A admite un lucru cu anumite condiții, sub rezerva îndeplinirii unei anumite obligații. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conditionner.

CONDIȚIONÁ, condiționez, vb. I. Tranz. 1. A constitui condiția de care depinde ceva; a fi cauza unui lucru, a provoca ceva. 2. A limita valabilitatea unui act printr-o condiție, a face să depindă executarea lui de o condiție, a-l supune uneia sau mai multor condiții. ♦ A admite un lucru cu anumite condiții, sub rezerva îndeplinirii unei anumite obligații. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conditionner.

CONDIȚIONÁ, condiționez, vb. I. Tranz. 1. A fi condiția esențială de care, depinde ceva, a fi cauza unui lucru, a provoca ceva. Frica lui Conu Leonida condiționează «hazul» părții din urmă a comediei. IBRĂILEANU, S. 77. 2. A limita valabilitatea unui act printr-o condiție, a face să depindă exceptarea lui de o condiție, a-l supune» uneia sau mai multor condiții. ♦ A admite cu anumite condiții, sub rezerva împlinirii unei anumite obligații. – Condiționez satisfacerea cererii tale de îndeplinirea făgăduielilor pe care mi le-ai făcut. – Pronunțat: -ți-o-.

CONDIȚIONÁ, condiționez, vb. I. Tranz. 1. A fi condiția, de care depinde ceva; a fi cauza unui lucru, a provoca ceva. 2. A limita valabilitatea unui act printr-o condiție, a face să depindă executarea lui de o condiție, a-l supune uneia sau mai multor condiții. ◊ A admite un lucru cu anumite condiții, sub rezerva îndeplinirii unei anumite obligații. [Pr.: -ți-o-]. – Fr. conditionner.

CONDIȚIONÁ vb. I. tr. 1. A constitui condiția de care depinde ceva; a provoca ceva. 2. A supune valabilitatea unui act unor condiții. ♦ A admite (ceva) sub rezerva anumitor condiții. [Pron. -ți-o-. / < fr. conditionner, cf. it. condizionare].

CONDIȚIONÁ cb. tr. 1. a constitui condiția de care depinde ceva; a fi cauza unui lucru. 2. a supune valabilitatea unui act unor condiții. ♦ a adminte (ceva) sub rezerva anumitor condiții. (< fr. conditionner)

A CONDIȚIONÁ ~éz tranz. 1) (fapte, fenomene etc.) A determina printr-o condiție. 2) (acțiuni, stări de lucruri) A accepta cu anumite condiții. 3) (valabilitatea unor acte) A supune unei condiții. [Sil. -ți-o-] /<fr. conditionner

*condiționéz v. tr. (fr. conditionner). Supun uneĭ condițiunĭ: vĭața e condiționată de respirațiune. Prezent cerealele curățate spre vînzare conținînd numaĭ atîtea corpurĭ străine cît se cere.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

condiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 condiționeáză

condiționá vb. (sil. -ți-o-), ind. prez. 1 sg. condiționéz, 3 sg. și pl. condiționeáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CONDIȚIONÁ vb. a determina. (Factori care ~ producerea fenomenului.)

CONDIȚIONA vb. a determina. (Factori care ~ producerea fenomenului.)

Intrare: condiționa
  • silabație: -ți-o-na
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • condiționa
  • condiționare
  • condiționat
  • condiționatu‑
  • condiționând
  • condiționându‑
singular plural
  • condiționea
  • condiționați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • condiționez
(să)
  • condiționez
  • condiționam
  • condiționai
  • condiționasem
a II-a (tu)
  • condiționezi
(să)
  • condiționezi
  • condiționai
  • condiționași
  • condiționaseși
a III-a (el, ea)
  • condiționea
(să)
  • condiționeze
  • condiționa
  • condiționă
  • condiționase
plural I (noi)
  • condiționăm
(să)
  • condiționăm
  • condiționam
  • condiționarăm
  • condiționaserăm
  • condiționasem
a II-a (voi)
  • condiționați
(să)
  • condiționați
  • condiționați
  • condiționarăți
  • condiționaserăți
  • condiționaseți
a III-a (ei, ele)
  • condiționea
(să)
  • condiționeze
  • condiționau
  • condiționa
  • condiționaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

condiționa

  • 1. A constitui condiția de care depinde ceva; a fi cauza unui lucru, a provoca ceva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: determina provoca un exemplu
    exemple
    • Frica lui Conu Leonida condiționează «hazul» părții din urmă a comediei. IBRĂILEANU, S. 77.
      surse: DLRLC
  • 2. A limita valabilitatea unui act printr-o condiție, a face să depindă executarea lui de o condiție, a-l supune uneia sau mai multor condiții.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 2.1. A admite un lucru cu anumite condiții, sub rezerva îndeplinirii unei anumite obligații.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
      exemple
      • Condiționez satisfacerea cererii tale de îndeplinirea făgăduielilor pe care mi le-ai făcut.
        surse: DLRLC

etimologie: