2 intrări

15 definiții

concubínă s. f., g.-d. art. concubínei; pl. concubíne

concubínă s. f., g.-d. art. concubínei; pl. concubíne

CONCUBÍNĂ s. v. amantă.

CONCUBÍN, -Ă, concubini, -e, s. m. și f. Persoană care trăiește în concubinaj. – Din fr. concubin, lat. concubinus.

CONCUBÍN, -Ă, concubini, -e, s. m. și f. Persoană care trăiește în concubinaj. – Din fr. concubin, lat. concubinus.

CONCUBÍN, -Ă, concubini, -e, s. m. și f. Persoană care trăiește în concubinaj.

concubín s. m., pl. concubíni

concubín s. m., pl. concubíni

CONCUBÍN, -Ă s.m. și f. Cel care trăiește în concubinaj. [< fr. concubin, cf. lat. concubinus – tovarăș de pat].

CONCUBIN, -Ă s. m. f. cel care trăiește în concubinaj. (< fr. concubin, lat. concubinus)

CONCUBÍN ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană care trăiește în concubinaj. /<fr. concubine, lat. concubinus

*concubín, -ă s. (lat. concubinus, -cubina. V. cuĭb). Persoană care trăĭește în concubinaj. V. țiitoare.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CONCUBÍNĂ s. amantă, iubită, prietenă, (livr.) metrésă, (pop.) amoréză, drăgúță, ibóvnică, țiitoáre, (Ban.) bắlă, (înv.) posádnică, (grecism înv.) palachídă, (arg.) gagícă.

CONCUBÍN s. amant, iubit, prieten, (pop.) amoréz, drăgúț, ibóvnic, (înv.) libóvnic, (arg.) gagíc, gagíu.

Intrare: concubină
concubină substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular concubi concubina
plural concubine concubinele
genitiv-dativ singular concubine concubinei
plural concubine concubinelor
vocativ singular
plural
Intrare: concubină
concubină
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular concubi concubina
plural concubine concubinele
genitiv-dativ singular concubine concubinei
plural concubine concubinelor
vocativ singular
plural