13 definiții pentru conciliant

conciliánt, ~ă a [At: SFC I, 173 / P: ~li-ant / Pl: ~nți, ~e / E: fr conciliant] 1 Împăciuitor. 2 Îngăduitor cu părerea altuia. 3 Care se lasă înduplecat. 4 Care înduplecă.

CONCILIÁNT, -Ă, concilianți, -te, adj. Împăciuitor; care se lasă ușor înduplecat. [Pr.: -li-ant] – Din fr. conciliant.

CONCILIÁNT, -Ă, concilianți, -te, adj. Împăciuitor; care se lasă ușor înduplecat. [Pr.: -li-ant] – Din fr. conciliant.

CONCILIÁNT, -Ă, concilianți, -te, adj. Împăciuitor, îngăduitor cu părerea altuia; care se lasă înduplecat.Sultana era mai conciliantă. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 173. – Pronunțat: -li-ant.

conciliánt (-li-ant) adj. m., pl. conciliánți; f. conciliántă, pl. conciliánte

conciliánt adj. m. (sil. -li-ant), pl. conciliánți; f. sg. conciliántă, pl. conciliánte

CONCILIÁNT adj. v. împăciuitor.

CONCILIÁNT, -Ă adj. Împăciuitor; ușor de înduplecat. [Pron. -li-ant. / cf. fr. conciliant].

CONCILIÁNT, -Ă adj. care se lasă ușor înduplecat; împăciuitor. (<fr. conciliant)

CONCILIÁNT ~tă (~ți, ~te) Care cade de acord; înclinat spre cedări. [Sil. -li-ant-] /<fr. conciliant

conciliant a. dispus, propriu a concilia spiritele.

*conciliánt, -ă adj. (fr. conciliant). Propriŭ a concilia spiritele (împăcĭuitor): om, cuvînt conciliant.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CONCILIÁNT adj. împăciuitor, (înv.) împăcăciós, înduplecătór. (Ton ~.)

Intrare: conciliant
conciliant adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular conciliant conciliantul conciliantă concilianta
plural concilianți concilianții conciliante conciliantele
genitiv-dativ singular conciliant conciliantului conciliante conciliantei
plural concilianți concilianților conciliante conciliantelor
vocativ singular
plural