11 definiții pentru conciliabul

conciliábul sn [At: DEX2 / P: ~li-a~ / Pl: ~e / E: fr conciliabule, lat conciliabulum] Consfătuire (secretă) între oameni care plănuiesc ceva.

CONCILIÁBUL, conciliabule, s. n. Consfătuire (secretă) între persoane care plănuiesc ceva. [Pr.: -li-a-] – Din fr. conciliabule, lat. conciliabulum.

CONCILIÁBUL, conciliabule, s. n. Consfătuire (secretă) între oameni care plănuiesc ceva. [Pr.: -li-a-] – Din fr. conciliabule, lat. conciliabulum.

CONCILIÁBUL, conciliabule, s. n. Consfătuire (secretă) între oameni care plănuiesc ceva (adesea ilicit, subversiv). Ceea ce-l îngrijora deocamdată mai mult erau conciliabulele de la spatele lui. C. PETRESCU, C. V. 294. – Pronunțat: -li-a-.

conciliábul (-li-a-) s. n., pl. conciliábule

conciliábul s. n. (sil. -li-a-), pl. conciliábule

CONCILIÁBUL s.n. 1. Consfătuire secretă între persoane care plănuiesc, pun la cale ceva (nepermis). 2. Reuniune a prelaților schismatici. [< lat. conciliabulum, cf. fr. conciliabule].

CONCILIÁBUL s. n. 1. consfătuire secretă între persoane care plănuiesc ceva (nepermis). 2. reuniune a prelaților schismatici. (<fr. conciliabule, lat. conciliabulum)

CONCILIÁBUL ~e n. livr. Întrunire conspirativă. [Sil. -li-a-] /<fr. conciliabul, lat. conciliabulum

conciliabul n. întrunire secretă cu scop rău.

*conciliábul n., pl. e (lat. conciliábulum). Adunare de schizmaticĭ. Adunare secretă p. a complota: a ținea [!] conciliabule.

Intrare: conciliabul
conciliabul substantiv neutru
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular conciliabul conciliabulul
plural conciliabule conciliabulele
genitiv-dativ singular conciliabul conciliabulului
plural conciliabule conciliabulelor
vocativ singular
plural