COMUTARE s.f. 1. Acțiunea de a comuta și rezultatul ei; comutație. ◊ (Jur.) Comutarea pedepsei = înlocuire a unei pedepse mai grele printr-una mai ușoară. 2. (Mat.) Operație efectuată asupra unui șir de numere, al cărei rezultat nu depinde de ordinea în care se operează asupra diferitelor elemente ale șirului. 3. Fenomenul elaborării unor reflexe condiționate diferite la unul și același stimul în funcție de schimbarea condițiilor mediului ambiant. ♦ Particularitate a atenției cuiva de a trece ușor de la o activitate la alta. 4. Procedeu, folosit mai ales în lingvistica structuralistă, constînd în înlocuirea unui element lingvistic cu altele din același plan sau cu zero, pentru a determina astfel valoarea lui în limbă. [< comuta].