13 definiții pentru comunicativ


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

comunicativ, ~ă a [At: NEGRUZZI S. III, 108 / Pl: ~i, ~e / E: fr communicatif] 1 (D. oameni) Care intră ușor în legătură cu ceilalți Si: sociabil. 2 (D. unele manifestări ale oamenilor) Care se transmite ușor de la o persoană la alta.

COMUNICATÍV, -Ă, comunicativi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care intră ușor în legătură cu ceilalți; sociabil. 2. (Despre unele manifestări ale oamenilor) Care se transmite ușor de la o persoană la alta. – Din fr. communicatif, lat. communicativus.

COMUNICATÍV, -Ă, comunicativi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care intră ușor în legătură cu ceilalți; sociabil. 2. (Despre unele manifestări ale oamenilor) Care se transmite ușor de la o persoană la alta. – Din fr. communicatif, lat. communicativus.

COMUNICATÍV, -Ă, comunicativi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care intră ușor în legătură cu ceilalți, care nu este rezervat; deschis la vorbă, sociabil. 2. (Despre unele manifestări ale oamenilor) Care se transmite ușor de la o persoană la alta. Un rîs zgomotos, care nu era de loc comunicativ. VLAHUȚĂ, la TDRG.

COMUNICATÍV, -Ă adj. 1. (Despre oameni) Care intră ușor în legătură cu ceilalți; sociabil. 2. Ușor de transmis de la o persoană la alta. [< fr. communicatif].

COMUNICATÍV, -Ă adj. 1. care se transmite ușor. 2. (despre oameni) care se împrietenește ușor cu ceilalți; sociabil. (<fr. communicatif, lat. communicativus)

COMUNICATÍV ~ă (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care comunică ușor; capabil să stabilească ușor relații cu oamenii; sociabil. Spirit ~. 2) (despre manifestări ale oamenilor) Care se comunică cu facilitate; care se transmite ușor de la o persoană la alta. Privire ~ă. Râs ~. /<fr. communicatif, lat. communicativus

comunicativ a. 1. care se comunică lesne: râsul e comunicativ; 2. care împărtășește bucuros simțirile, cugetările sale: om comunicativ.

*comunicatív, -ă adj. (d. comunic; fr. communicatif). Care se comunică ușor: rîsu e comunicativ. Care spune bucuros și altora ceĭa ce simte, știe orĭ cugetă (expansiv): om comunicativ. V. mocnit.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

comunicatív adj. m., pl. comunicatívi; f. comunicatívă, pl. comunicatíve

comunicatív adj. m., pl. comunicatívi; f. sg. comunicatívă, pl. comunicatíve


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

COMUNICATÍV adj. v. sociabil.

COMUNICATIV adj. expansiv, prietenos, sociabil, volubil, (rar) social, vorbitor, (înv.) soțios, (fig.) deschis. (O fire ~.)

Comunicativ ≠ mut, necomunicativ, nesociabil, posac, taciturn, tăcut

Intrare: comunicativ
comunicativ adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • comunicativ
  • comunicativul
  • comunicativu‑
  • comunicati
  • comunicativa
plural
  • comunicativi
  • comunicativii
  • comunicative
  • comunicativele
genitiv-dativ singular
  • comunicativ
  • comunicativului
  • comunicative
  • comunicativei
plural
  • comunicativi
  • comunicativilor
  • comunicative
  • comunicativelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

comunicativ

  • 1. (Despre oameni) Care intră ușor în legătură cu ceilalți.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: sociabil
  • 2. (Despre unele manifestări ale oamenilor) Care se transmite ușor de la o persoană la alta.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Un rîs zgomotos, care nu era de loc comunicativ. VLAHUȚĂ, la TDRG.
      surse: DLRLC

etimologie: