COMPLICITATE, (rar) complicități, s. f. Participare secundară la săvârșirea unei infracțiuni; p. ext. tolerarea sau ascunderea unei abateri de la normele de conduită. – Din fr. complicité.

complicitate sf [At: GHEREA, ST. CR. III, 179 / Pl: ~tăți / E: fr complicité] 1 (Jur) Participare secundară la săvârșirea unei infracțiuni. 2-3 (Pex) Ascunderea sau tolerarea unei fapte reprobabile săvârșite de altul.

COMPLICITATE, (rar) complicități, s. f. Participare secundară la săvârșirea unei infracțiuni; p. ext. tolerarea sau ascunderea unei fapte neîngăduite săvârșite de altul. – Din fr. complicité.

COMPLICITATE, (rar) complicități, s. f. Participare secundară la săvîrșirea unei infracțiuni. ♦ Înlesnire, sprijinire, tolerare sau ascundere a unei fapte (de obicei neîngăduite) săvîrșite de altul. Cu băieții [fetele] vorbeau numai în taină, uneori cu complicitatea mamei. PAS, Z. I. 221.

COMPLICITATE s.f. Participare la făptuirea unei infracțiuni. ♦ Înlesnire, ascundere a unei fapte penale sau reprobabile, săvîrșite de cineva. [Cf. fr. complicité].

COMPLICITATE s. f. participare la săvârșirea unei fapte penale sau reprobabile. (< fr. complicité)

COMPLICITATE f. 1) Caracter complice. 2) Acord tacit, spontan și deseori inexprimat între persoane. Zâmbet de ~. /<fr. complicité

complicitate f. participare la crima altuia.

*complicitáte f. (d. cómplice; fr. -icitè). Participare la crimă saŭ delict (părtășie).

complicitate s. f., g.-d. art. complicității; pl. complicități

complicitate s. f., g.-d. art. complicității; pl. complicități

complicitate s. f., g.-d. art. complicității; pl. complicități