COMPLEMENTARISM s.n. Teză fundamentală a empirismului logic, constînd în așezarea alături, în cadrul aceleiași concepții, a două metafizici tradiționale în istoria gnoseologiei, empirismul și logicismul, prin reducerea fenomenului la percepții și a esenței la termenul în care și prin care se formează noțiunea. [Cf. fr. complémentarisme].