2 intrări

14 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

compătimit1 sn [At: DA / Pl: ? / E: compătimi] 1-2 Compătimire (1-2).

compătimit2, ~ă a [At: DA / Pl: ~iți, ~e / E: compătimi] 1-2 Față de care ai (sau arăți) compătimire (1). 3 Cu care împărți o suferință.

compătimí [At: PANN, E. III, 46/10 / Pzi: ~mésc / E: con1- + pătimi după fr compatir] 1 vt A manifesta părere de rău față de suferințele cuiva. 2 vi (Înv; mls cu pp cu) A lua parte la suferința cuiva.

COMPĂTIMÍ, compătimesc, vb. IV. 1. Tranz. A avea sau a manifesta părere de rău față de suferințele cuiva. 2. Intranz. (Înv.) A suferi împreună cu altcineva; a lua parte la suferința cuiva. – Con1- + pătimi (după fr. compatir).

COMPĂTIMÍ, compătimesc, vb. IV. 1. Tranz. A avea sau a manifesta părere de rău față de suferințele cuiva. 2. Intranz. (Înv.) A suferi împreună cu altcineva; a lua parte la suferința cuiva. – Con1- + pătimi (după fr. compatir).

COMPĂTIMÍ, compătimesc, vb. IV. 1. Tranz. A avea sau a manifesta părere de rău, milă față de cineva, față de încercările sau suferințele lui. 2. Intranz. (Învechit) A suferi împreună cu altcineva, a lua parte Ia suferința cuiva. A sa îndatorire cu rîvnă împlinește; Plăcut și cu blîndețe, la vorbă măsurat, Compătimește Însuși cînd vede pe sărac. NEGRUZZI, S. 264. Cînd sufletul gîndește, Cînd omul se coboară în conștiința lui, Ca unei inimi care cu noi compătimește. Frățeștei ei lumine durerea mea supui. ALEXANDRESCU, M. 46.

COMPĂTIMÍ vb. IV. 1. tr. A avea sau a manifesta milă față de suferințele sau de nenorocirea cuiva. 2. intr. (Înv.) A suferi împreună cu cineva, a participa la suferința cuiva. [< con- + pătimi, după fr. compatir].

COMPĂTIMÍ vb. tr. a avea, a manifesta milă față de suferințele sau de nenorocirea cuiva; a compasiona. (după fr. compatir)

A COMPĂTIMÍ ~ésc 1. tranz. (persoane) A trata cu compasiune; a deplânge; a deplora; a jeli; a jelui; a căina. 2. intranz. A fi cuprins de compasiune față de suferințele cuiva; a suferi împreună. /con- + a pătimi

compătimì v. a fi atins de compătimire pentru nenorocirile altuia.

*compătimésc v. tr. (d. com- și pătimesc; d. fr. compatir). Regret nenorocirea altuĭa.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

compătimí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compătimésc, imperf. 3 sg. compătimeá; conj. prez. 3 să compătimeáscă

compătimí vb. → pătimi


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

COMPĂTIMÍ vb. a căina, a deplânge, a plânge, (livr.) a deplora, (înv. și pop.) a tângui, (înv. și reg.) a căi, (reg.) a sărăci, (Transilv., Maram. și Mold.) a șăinăli, (înv.) a jeli, a jelui. (Îl ~ pentru situația în care se afla.)

COMPĂTIMI vb. a căina, a deplînge, a plînge, (livr.) a deplora, (înv. și pop.) a tîngui, (înv. și reg.) a căi, (reg.) a sărăci, (Transilv., Maram. și Mold.) a șăinăli, (înv.) a jeli, a jelui. (Îl ~ pentru situația în care se afla.)

Intrare: compătimit
compătimit adjectiv
adjectiv (A2)
Participiu "a compătimi".
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • compătimit
  • compătimitul
  • compătimitu‑
  • compătimi
  • compătimita
plural
  • compătimiți
  • compătimiții
  • compătimite
  • compătimitele
genitiv-dativ singular
  • compătimit
  • compătimitului
  • compătimite
  • compătimitei
plural
  • compătimiți
  • compătimiților
  • compătimite
  • compătimitelor
vocativ singular
plural
Intrare: compătimi
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • compătimi
  • compătimire
  • compătimit
  • compătimitu‑
  • compătimind
  • compătimindu‑
singular plural
  • compătimește
  • compătimiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • compătimesc
(să)
  • compătimesc
  • compătimeam
  • compătimii
  • compătimisem
a II-a (tu)
  • compătimești
(să)
  • compătimești
  • compătimeai
  • compătimiși
  • compătimiseși
a III-a (el, ea)
  • compătimește
(să)
  • compătimească
  • compătimea
  • compătimi
  • compătimise
plural I (noi)
  • compătimim
(să)
  • compătimim
  • compătimeam
  • compătimirăm
  • compătimiserăm
  • compătimisem
a II-a (voi)
  • compătimiți
(să)
  • compătimiți
  • compătimeați
  • compătimirăți
  • compătimiserăți
  • compătimiseți
a III-a (ei, ele)
  • compătimesc
(să)
  • compătimească
  • compătimeau
  • compătimi
  • compătimiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

compătimi

  • 1. tranzitiv A avea sau a manifesta părere de rău față de suferințele cuiva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: compasiona căina deplora deplânge jeli jelui
  • 2. intranzitiv învechit A suferi împreună cu altcineva; a lua parte la suferința cuiva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 2 exemple
    exemple
    • A sa îndatorire cu rîvnă împlinește; Plăcut și cu blîndețe, la vorbă măsurat, Compătimește însuși cînd vede pe sărac. NEGRUZZI, S. 264.
      surse: DLRLC
    • Cînd sufletul gîndește, Cînd omul se coboară în conștiința lui, Ca unei inimi care cu noi compătimește. Frățeștei ei lumine durerea mea supui. ALEXANDRESCU, M. 46.
      surse: DLRLC

etimologie: