13 definiții pentru compătimi

compătimí [At: PANN, E. III, 46/10 / Pzi: ~mésc / E: con1- + pătimi după fr compatir] 1 vt A manifesta părere de rău față de suferințele cuiva. 2 vi (Înv; mls cu pp cu) A lua parte la suferința cuiva.

COMPĂTIMÍ, compătimesc, vb. IV. 1. Tranz. A avea sau a manifesta părere de rău față de suferințele cuiva. 2. Intranz. (Înv.) A suferi împreună cu altcineva; a lua parte la suferința cuiva. – Con1- + pătimi (după fr. compatir).

COMPĂTIMÍ, compătimesc, vb. IV. 1. Tranz. A avea sau a manifesta părere de rău față de suferințele cuiva. 2. Intranz. (Înv.) A suferi împreună cu altcineva; a lua parte la suferința cuiva. – Con1- + pătimi (după fr. compatir).

COMPĂTIMÍ, compătimesc, vb. IV. 1. Tranz. A avea sau a manifesta părere de rău, milă față de cineva, față de încercările sau suferințele lui. 2. Intranz. (Învechit) A suferi împreună cu altcineva, a lua parte Ia suferința cuiva. A sa îndatorire cu rîvnă împlinește; Plăcut și cu blîndețe, la vorbă măsurat, Compătimește Însuși cînd vede pe sărac. NEGRUZZI, S. 264. Cînd sufletul gîndește, Cînd omul se coboară în conștiința lui, Ca unei inimi care cu noi compătimește. Frățeștei ei lumine durerea mea supui. ALEXANDRESCU, M. 46.

compătimí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compătimésc, imperf. 3 sg. compătimeá; conj. prez. 3 să compătimeáscă

compătimí vb. → pătimi

COMPĂTIMÍ vb. a căina, a deplânge, a plânge, (livr.) a deplora, (înv. și pop.) a tângui, (înv. și reg.) a căi, (reg.) a sărăci, (Transilv., Maram. și Mold.) a șăinăli, (înv.) a jeli, a jelui. (Îl ~ pentru situația în care se afla.)

COMPĂTIMÍ vb. IV. 1. tr. A avea sau a manifesta milă față de suferințele sau de nenorocirea cuiva. 2. intr. (Înv.) A suferi împreună cu cineva, a participa la suferința cuiva. [< con- + pătimi, după fr. compatir].

COMPĂTIMÍ vb. tr. a avea, a manifesta milă față de suferințele sau de nenorocirea cuiva; a compasiona. (după fr. compatir)

A COMPĂTIMÍ ~ésc 1. tranz. (persoane) A trata cu compasiune; a deplânge; a deplora; a jeli; a jelui; a căina. 2. intranz. A fi cuprins de compasiune față de suferințele cuiva; a suferi împreună. /con- + a pătimi

compătimì v. a fi atins de compătimire pentru nenorocirile altuia.

*compătimésc v. tr. (d. com- și pătimesc; d. fr. compatir). Regret nenorocirea altuĭa.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

COMPĂTIMÍ vb. a căina, a deplînge, a plînge, (livr.) a deplora, (înv. și pop.) a tîngui, (înv. și reg.) a căi, (reg.) a sărăci, (Transilv., Maram. și Mold.) a șăinăli, (înv.) a jeli, a jelui. (Îl ~ pentru situația în care se afla.)

Intrare: compătimi
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) compătimi compătimire compătimit compătimind singular plural
compătimește compătimiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) compătimesc (să) compătimesc compătimeam compătimii compătimisem
a II-a (tu) compătimești (să) compătimești compătimeai compătimiși compătimiseși
a III-a (el, ea) compătimește (să) compătimească compătimea compătimi compătimise
plural I (noi) compătimim (să) compătimim compătimeam compătimirăm compătimiserăm, compătimisem*
a II-a (voi) compătimiți (să) compătimiți compătimeați compătimirăți compătimiserăți, compătimiseți*
a III-a (ei, ele) compătimesc (să) compătimească compătimeau compătimi compătimiseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)