6 definiții pentru cominuție cominuțiune


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

COMINÚȚIE, cominuții, s. f. (Rar) Reducere, împărțire în bucăți mici. – Cf. lat. comminuere.

COMINÚȚIE, cominuții, s. f. (Rar) Reducere, împărțire în bucăți mici. – Cf. lat. comminuere.

COMINÚȚIE s.f. (Rar) Reducere, împărțire în mici bucăți. [Gen. -iei, var. cominuțiune s.f. / < fr. comminution].

COMINÚȚIE s. f. reducere, împărțire în mici bucăți. ◊ rupere a unui os în mici fragmente. (< fr. comminution)

COMINUȚIÚNE s.f. v. cominuție.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cominúție (rar) (-ți-e) s. f., art. cominúția (-ți-a), g.-d. art. cominúției; pl. cominúții, art. cominúțiile (-ți-i-)

cominúție s. f. (sil. -ți-e), art. cominúția (sil. -ți-a), g.-d. art. cominúției; pl. cominúții, art. cominúțiile (sil. -ți-i-)

Intrare: cominuție
cominuție substantiv feminin
  • silabație: -ți-e
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cominuție
  • cominuția
plural
  • cominuții
  • cominuțiile
genitiv-dativ singular
  • cominuții
  • cominuției
plural
  • cominuții
  • cominuțiilor
vocativ singular
plural
cominuțiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cominuțiune
  • cominuțiunea
plural
  • cominuțiuni
  • cominuțiunile
genitiv-dativ singular
  • cominuțiuni
  • cominuțiunii
plural
  • cominuțiuni
  • cominuțiunilor
vocativ singular
plural

cominuție cominuțiune

  • 1. rar Reducere, împărțire în bucăți mici.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
    • 1.1. Rupere a unui os în mici fragmente.
      surse: MDN '00

etimologie: