comilitón sm [At: SBIERA, F. S. 391 / Pl: ~i / E: ger Kommilitone, lat commilito, -onem] (Buc; gms) Coleg de facultate.

comilitón s. m., pl. comilitóni

COMILITÓN s.m. (Italienism) Tovarăș de luptă, de idei; camarad de arme. [< it. commilitone, cf. lat. cum – cu, militare – a fi soldat].

COMILITÓN s. m. tovarăș de luptă, de idei; camarad de arme, de studii. (< it. commilitone)

comilitón, comilitóni, s.m. (înv.) coleg de studii universitare.

comilitón s. m. (italienism) Tovarăș de idei ◊ „Mulți dintre comilitoni vor adapta viziunea «tradiționalistă» la «avangardă» [...]” Luc. 11 II 84 p. 11. ◊ „Copleșitoarea creativitate a comilitonilor săi [...]” D. 175/96 p. 13 (din it. commilitone)