COMBURANT, -Ă, comburanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care produce combustie, care întreține arderea. 2. S. m. Gaz sau substanță care asigură arderea carburantului (în motorul-rachetă). – Din fr. comburant.

comburant, ~ă [At: PONI, CH. 64 / V: (iuz) ~rent, ~ă a / Pl: ~nți, ~e / E: fr comburant] 1 a Care produce combustia. 2 a Care întreține arderea. 3 sm Substanță care întreține arderea carburantului (în motorul-rachetă).

COMBURANT, -Ă, comburanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care produce combustie, care întreține arderea. 2. S. m. Substanță care întreține arderea carburantului (în motorul-rachetă). – Din fr. comburant.

COMBURANT, -Ă, comburanți, -te, adj. Care produce combustie, care întreține arderea. Oxigenul este un corp comburant.

COMBURANT, -Ă adj. Care întreține arderea, care face să ardă. // s.m. Substanță care conține oxigen și întreține arderea. [< fr. comburant, cf. lat. comburens – care arde].

COMBURANT, -Ă adj., s. m. (substanță) care degajă oxigen, permițând combustia. (

COMBURANT ~tă (~ți, ~te) și substantival Care face să ardă; care înlesnește arderea. /<fr. comburant

comburent, ~ă a vz comburant

*comburént, -ă adj. (lat. combúrens, -éntis). Chim. Care, combinîndu-se cu alt corp, îl face să ardă: oxigenu e comburent, dar nu combustibil.

comburant² s. m., pl. comburanți

comburant¹ adj. m., pl. comburanți; f. comburantă, pl. comburante

comburant² s. m., pl. comburanți

comburant¹ adj. m., pl. comburanți; f. comburantă, pl. comburante

comburant adj. m., s. m., pl. comburanți; f. sg. comburantă, pl. comburante

COMBURANT substanță din compunerea unui combustibil destinat motoarelor cu reacție care conținând oxigen, întrețin arderea carburantului în motor. Motoarele aeroreactive iau oxigenul din aerul atmosferic aspirat de motor, iar motoarele-rachetă folosesc comburanți speciali: oxigen lichid, acid azotic etc.