5 definiții pentru combinativ


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

combinativ, ~ă a [At: HEM 1593 / Pl: ~i, ~e / E: combinat + -iv] (Rar) 1 Specific combinării. 2 Care se referă la combinare. 3 Care aparține combinării. 4 Care provine de la combinare. 5 Priceput la a face combinări.

COMBINATÍV, -Ă, combinativi, -e, adj. De combinare (1). – Din engl. combinative.

COMBINATÍV, -Ă, combinativi, -e, adj. De combinare (1). – Din engl. combinative.

COMBINATÍV, -Ă adj. Cu caracter de combinare. [Cf. it. combinativo].

COMBINATÍV, -Ă adj. cu caracter de combinare. (< engl. combinative).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

combinatív adj. m., pl. combinatívi; f. sg. combinatívi; f. sg. combinatívă, pl. combinatíve

Intrare: combinativ
combinativ adjectiv
adjectiv (A1)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • combinativ
  • combinativul
  • combinativu‑
  • combinati
  • combinativa
plural
  • combinativi
  • combinativii
  • combinative
  • combinativele
genitiv-dativ singular
  • combinativ
  • combinativului
  • combinative
  • combinativei
plural
  • combinativi
  • combinativilor
  • combinative
  • combinativelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

combinativ

etimologie: