COMANDITAR, -Ă, comanditari, -e, s. m. și f. Persoană care comanditează sau, p. ext., finanțează. – Din fr. commanditaire.

comanditar, ~ă smf [At: ȘTEFĂNESCU, C. 422 / Pl: ~i, ~e / E: fr commanditaire] 1 (Jur; cmr) Asociat într-o societate în comandită și care nu răspunde de datoriile acesteia decât în limita aportului său. 2 Persoană care comanditează sau finanțează activitatea altcuiva.

COMANDITAR, -Ă, comanditari, -e, s. m. și f. (În economia capitalistă) Persoană care comanditează sau, p. ext., finanțează. – Din fr. commanditaire.

COMANDITAR, -Ă, comanditari, -e, s. m. și f. (În economia capitalistă) Persoană care comanditează. ♦ Finanțator. Regele și comanditarii săi burghezi și moșieri, celebrau în ziua de 10 mai victoria lor asupra țării, nu victoria țării. CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 292, 3/4.

COMANDITAR, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care comanditează, care finanțează; împrumutător în comandită. [< fr. commanditaire].

COMANDITAR, -Ă adj., s. m. f. (asociat) a cărui răspundere se limitează la capitalul depus într-o societate în comandită. (

comanditar, -ă s. m. f. Persoană care comanditează, care finanțează ◊ „N-a existat nici un terorist în decembrie ’89 pentru că [...] descoperit și pedepsit, i-ar fi scos la iveală [...] pe toți ceilalți împreună cu comanditarii lor.” ◊ Rev. 22 41/94 p. 3 (din fr. commanditaire; DN, DEX, DN3)

COMANDITAR ~i m. (în unele țări) Persoană care comanditează. /<fr. commanditaire

comanditar m. cel ce depune fonduri într’o societate în comandită.

*comanditár m. (fr. commanditaire). Com. Cel ce depune fondurĭ într’o societate în comandită.

comanditar s. m., pl. comanditari

comanditar s. m., pl. comanditari

comanditar s. m., pl. comanditari

COMANDITÁR (< fr.) s. m. (EC.) Membru asociat al unei societăți comerciale care răspunde pentru îndeplinirea obligațiilor sociale ale societății numai pînă la concurența aportului său (în cazul societăților în comandită simplă) și numai prin plata acțiunilor sale (în cazul societăților în comandită pe acțiuni).