CÓMAN etnic, popor turanic, dar accentul și vocala o în loc de u, (căci poporul se numia Cuman, -ia), ar sugera derivația numelui de persoană din tema obscură COMA. I. Cu o: Coman, frecv., pren. și fam. (Dm; Ard); -a f. (16 B I 52, 144, III 163; 17 B I 329; P²; P⁴; P Bor 6); -i s.; în vocativ: „Comane Crețe” (16 B I 31). 2. Comănea t. (Mus). 3. + -ar, Comănariul (Ard), poate fi cu sens de apart. loc. 4. + -aș, Comănaș, ard., 1722 (Paș). 5. + -ca și -cea: Coman/ca b. (AO X 130) și s.; -cea, țig. Ștef 13). 6. + suf. -eciu, Comăneciu (CI; BG LIV 157). 7. + -ici, Comăniciu (Ard). 8. Comănel (C Bog; 16 A I 414; Paș); Comeanel (Sur V). 9. Comăniță b. (Cîmp; Paș; Cat mold. II, AO V 118). 10. Comănoiu, D. (Puc 334). II. Cu u în temă: 1. Cuman Uncheașul, olt. 1699 (Sd V 474); – (17 B IV 183), dar actul dă și alte cuvinte cu u < o. 2. Toponimul „Vadul Cumanilor” n-are raport cu antroponimele. Pentru răspîndirea numelui Coman v. Drăganu p; 529.