colorație sf [At: HASDEU, I. C. 154 / V: (înv) ~iúne sf / Pl: ~ii / E: fr coloration] 12 Colorare. 2 Culoare.

COLORÁȚIE s.f. (Liv.) Colorare. [Var. colorațiune s.f. / < fr. coloration].

COLORÁȚIE s. f. colorare. ◊ metodă de laborator, constând în tratarea preparatelor microscopice, după o prealabilă fixare, cu diferiți coloranți. (< fr. coloration)

COLORÁȚIE ~i f. Procedeu de cercetare microscopică constând în tratarea preparatelor cu coloranți bazici. [Art. colorația; G.-D. colorației; Sil. -ți-e] /<fr. coloration

colorați(un)e f. acțiunea de a colora și starea lucrului colorat.

*colorațiúne f. (d. a colora; fr. coloration). Acțiunea de a colora. Starea lucruluĭ colorat. – Și -áție.

coloráție (-ți-e) s. f., art. coloráția (-ți-a), g.-d. art. coloráției; pl. coloráții, art. coloráțiile (-ți-i-)

coloráție s. f. (sil. -ți-e), art. coloráția (sil. -ți-a), g.-d. art. coloráției; pl. coloráții, art. coloráțiile (sil. -ți-i-)

COLORÁȚIE s. v. colorit.

COLORAȚIE s. colorit, (înv.) coloratură. (Ce ~ frumoasă are în obraji!)