colonizator, ~oare [At: CONTEMP., Seria II, 1949, nr. 126, 2/6 / Pl: ~i, ~oare / E: fr colonisateur] 1-2 smf, a (Stat, populație etc.) care colonizează.

COLONIZATÓR, -OÁRE, colonizatori, -oare, s. m. și f. Stat sau popor (mai rar persoană izolată) care efectuează sau organizează o colonizare. Acțiunea colonizatorilor olandezi... încearcă să zăgăzuiască mișcarea de eliberare a poporului indonezian. CONTEMPORANUL, S.II, 1949, nr. 126, 2/6. ◊ (Adjectival, despre acțiuni ale oamenilor) Mistică religioasă... a fost multă vreme o excelentă afacere pentru burghezia noastră, ce-și descoperise o misiune expansionistă și colonizatoare. CONTEMPORANUL, S.II, 1949, nr. 138, 6/2.

colonizatór adj. m., s. m., pl. colonizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. colonizatoáre

COLONIZATÓR, -OÁRE adj. Care colonizează o țară sau o regiune. [Cf. fr. colonisateur].

COLONIZATÓR, -OÁRE adj., s. m. f. (stat, populație) care colonizează un teritoriu. (<fr. colonisateur)

COLONIZATÓR¹ ~oáre (~óri, ~oáre) (despre persoane, state, popoare) Care exploatează o colonie; cu posesiuni coloniale. Națiune ~oare. /<fr. colonisateur

COLONIZATÓR² ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Realizator al unei colonizări; organizator de colonizări. /<fr. colonisateur

colonizator m. cel ce colonizează.

colonizatór adj. m., s. m., pl. colonizatóri; f. sg. și pl. colonizatoáre