7 definiții pentru colocatar


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

COLOCATÁR, -Ă, colocatari, -e, s. m. și f. Persoană care locuiește în aceeași casă cu persoane străine de familia sa, în temeiul unui contract. – Din fr. colocataire.

COLOCATÁR, -Ă, colocatari, -e, s. m. și f. Persoană care locuiește în aceeași casă cu persoane străine de familia sa, în temeiul unui contract. – Din fr. colocataire.

colocatár, ~ă smf [At: DN2 / Pl: ~i, ~e / E: fr colocataire] Persoană care locuiește în aceeași casă cu persoane străine de familia sa, în temeiul unui contract.

COLOCATÁR s.m. și f. Persoană care locuiește în aceeași casă cu persoane străine de familia sa. [Cf. fr. colocataire].

COLOCATÁR, -Ă s. m. f. persoană care locuiește în aceeași casă cu persoane străine de familia sa. (<fr. colocataire)

COLOCATÁR ~ă (~i, ~e) m. și f. Fiecare din persoanele care locuiesc în același spațiu locativ, fără a face parte din aceeași familie, în raport unul față de celălalt. /<fr. colocataire


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

colocatár s. m., pl. colocatári

colocatár s. m., pl. colocatári

Intrare: colocatar
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • colocatar
  • colocatarul
  • colocataru‑
plural
  • colocatari
  • colocatarii
genitiv-dativ singular
  • colocatar
  • colocatarului
plural
  • colocatari
  • colocatarilor
vocativ singular
  • colocatarule
  • colocatare
plural
  • colocatarilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

colocatar, -ă colocatar colocatară

  • 1. Persoană care locuiește în aceeași casă cu persoane străine de familia sa, în temeiul unui contract.
    surse: MDA2 DEX '09 DEX '98 DN

etimologie: