7 definiții pentru colocatar


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

colocatár, ~ă smf [At: DN2 / Pl: ~i, ~e / E: fr colocataire] Persoană care locuiește în aceeași casă cu persoane străine de familia sa, în temeiul unui contract.

COLOCATÁR, -Ă, colocatari, -e, s. m. și f. Persoană care locuiește în aceeași casă cu persoane străine de familia sa, în temeiul unui contract. – Din fr. colocataire.

COLOCATÁR, -Ă, colocatari, -e, s. m. și f. Persoană care locuiește în aceeași casă cu persoane străine de familia sa, în temeiul unui contract. – Din fr. colocataire.

COLOCATÁR s.m. și f. Persoană care locuiește în aceeași casă cu persoane străine de familia sa. [Cf. fr. colocataire].

COLOCATÁR, -Ă s. m. f. persoană care locuiește în aceeași casă cu persoane străine de familia sa. (<fr. colocataire)

COLOCATÁR ~ă (~i, ~e) m. și f. Fiecare din persoanele care locuiesc în același spațiu locativ, fără a face parte din aceeași familie, în raport unul față de celălalt. /<fr. colocataire


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

colocatár s. m., pl. colocatári

colocatár s. m., pl. colocatári

Intrare: colocatar
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • colocatar
  • colocatarul
  • colocataru‑
plural
  • colocatari
  • colocatarii
genitiv-dativ singular
  • colocatar
  • colocatarului
plural
  • colocatari
  • colocatarilor
vocativ singular
  • colocatarule
  • colocatare
plural
  • colocatarilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

colocatar, -ă colocatar colocatară

  • 1. Persoană care locuiește în aceeași casă cu persoane străine de familia sa, în temeiul unui contract.
    surse: MDA2 DEX '09 DEX '98 DN

etimologie: