10 definiții pentru colocatar

colocatár, ~ă smf [At: DN2 / Pl: ~i, ~e / E: fr colocataire] Persoană care locuiește în aceeași casă cu persoane străine de familia sa, în temeiul unui contract.

COLOCATÁR, -Ă, colocatari, -e, s. m. și f. Persoană care locuiește în aceeași casă cu persoane străine de familia sa, în temeiul unui contract. – Din fr. colocataire.

COLOCATÁR, -Ă, colocatari, -e, s. m. și f. Persoană care locuiește în aceeași casă cu persoane străine de familia sa, în temeiul unui contract. – Din fr. colocataire.

colocatár s. m., pl. colocatári

colocatár s. m., pl. colocatári

COLOCATÁR s.m. și f. Persoană care locuiește în aceeași casă cu persoane străine de familia sa. [Cf. fr. colocataire].

COLOCATÁR, -Ă s. m. f. persoană care locuiește în aceeași casă cu persoane străine de familia sa. (<fr. colocataire)

COLOCATÁR ~ă (~i, ~e) m. și f. Fiecare din persoanele care locuiesc în același spațiu locativ, fără a face parte din aceeași familie, în raport unul față de celălalt. /<fr. colocataire

colocatáră s. f., g.-d. art. colocatárei; pl. colocatáre

colocatáră s. f. → locatară

Intrare: colocatar
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular colocatar colocatarul
plural colocatari colocatarii
genitiv-dativ singular colocatar colocatarului
plural colocatari colocatarilor
vocativ singular
plural