5 definiții pentru colocație colocațiune
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
colocație sf [At: COSTINESCU / V: ~iune sf / Pl: ~ii / E: fr collocation] (Jur) 1 Termenul pe care îl are un creditor pentru plătirea creanțelor. 2 Sumă de bani pe care o are de primit un creditor.
COLOCÁȚIE s. f. 1. (log.) poziție, clasament al unui obiect în raport cu altele. 2. (jur.) înscriere a creditorilor în ordinea în care aceștia trebuie să plătească. 3. (lingv.) grup de cuvinte; sintagmă. (<fr. collocation)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
colocațiune sf vz colocație
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
*colocațiúne f. (lat. col-locátio, -ónis, d. cól-loco, -locáre, a pune. V. culc, locatar). Jur. Clasarea creditelor în ordinea în care trebuĭe să fie plătițĭ. – Și -áție.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.
colocáție s. f., pl. colocáții
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
substantiv feminin (F135) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
substantiv feminin (F107) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |