colocație sf [At: COSTINESCU / V: ~iune sf / Pl: ~ii / E: fr collocation] (Jur) 1 Termenul pe care îl are un creditor pentru plătirea creanțelor. 2 Sumă de bani pe care o are de primit un creditor.

COLOCÁȚIE s. f. 1. (log.) poziție, clasament al unui obiect în raport cu altele. 2. (jur.) înscriere a creditorilor în ordinea în care aceștia trebuie să plătească. 3. (lingv.) grup de cuvinte; sintagmă. (<fr. collocation)

colocațiune sf vz colocație

*colocațiúne f. (lat. col-locátio, -ónis, d. cól-loco, -locáre, a pune. V. culc, locatar). Jur. Clasarea creditelor în ordinea în care trebuĭe să fie plătițĭ. – Și -áție.

colocáție s. f., pl. colocáții