5 definiții pentru colocație colocațiune


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

colocație sf [At: COSTINESCU / V: ~iune sf / Pl: ~ii / E: fr collocation] (Jur) 1 Termenul pe care îl are un creditor pentru plătirea creanțelor. 2 Sumă de bani pe care o are de primit un creditor.

COLOCÁȚIE s. f. 1. (log.) poziție, clasament al unui obiect în raport cu altele. 2. (jur.) înscriere a creditorilor în ordinea în care aceștia trebuie să plătească. 3. (lingv.) grup de cuvinte; sintagmă. (<fr. collocation)

colocațiune sf vz colocație

*colocațiúne f. (lat. col-locátio, -ónis, d. cól-loco, -locáre, a pune. V. culc, locatar). Jur. Clasarea creditelor în ordinea în care trebuĭe să fie plătițĭ. – Și -áție.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

colocáție s. f., pl. colocáții

Intrare: colocație
colocație substantiv feminin
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • colocație
  • colocația
plural
  • colocații
  • colocațiile
genitiv-dativ singular
  • colocații
  • colocației
plural
  • colocații
  • colocațiilor
vocativ singular
plural
colocațiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • colocațiune
  • colocațiunea
plural
  • colocațiuni
  • colocațiunile
genitiv-dativ singular
  • colocațiuni
  • colocațiunii
plural
  • colocațiuni
  • colocațiunilor
vocativ singular
plural